Update Accident cu trei mașini pe Calea Turzii. Doi tineri au ajuns la spital

Accident cu trei mașini pe Calea Turzii. Doi tineri au ajuns la spital

O autoutilitară și două autoturisme au fost implicate, marți, într-un accident rutier pe Calea Turzii din Cluj-Napoca.

Pompierii clujeni au intervenit cu o autospecială și un echipaj SMURD la un accident rutier produs pe Calea Turzii din municipiul Cluj-Napoca.

La fața locului au găsit o autoutilitară și două autoturisme avariate, iar ocupanții erau ieșiți din acestea.

"Doi tineri au fost consultați de către echipajele SMURD și SAJ, dislocate la locul accidentului, și au fost transportați la spital pentru investigații de specialitate. Aceștia prezentau, la prima evaluare, afecțiuni ușoare.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor, având în vedere scurgerea de combustibil pe carosabil", au transmis reprezentanții ISU Cluj.

UPDATE: "Autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din Cluj-Napoca, din direcția Piața Cipariu înspre strada Observatorului, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo-rutiere, pătrunde pe sensul opus, intrând în coliziune cu alte doua autovehicule.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 19 ani și alți doi pasageri din autoturismul condus de acesta, tineri de 18 și 19 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate", a precizat IPJ Cluj.

Potrivit polițiștilor, testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.

Comenteaza