Absolventă de Cluj premiată la Festivalul de Film de la Cannes

Absolventă de Cluj premiată la Festivalul de Film de la Cannes
Actriţa Cristina Flutur, care a absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai, a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Cannes.

Noul film al regizorului Cristian Mungiu, "După dealuri", a obţinut două premii la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. Pelicula a fost premiată pentru cel mai bun scenariu, dar şi pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Astfel, titulatura de cea mai bună actriţă a fost împărţită de protagonistele "După dealuri", Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, prima fiind absolventă a Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB).

Cristina Flutur joacă rolul Alinei, o tânără crescută într-un orfelinat, care îşi regăseşte prietena, Voichiţa (Cosmina Stratan - n. red.), într-o mănăstire ortodoxă. Cele două tinere au copilărit împreună, motiv pentru care Alina îşi doreşte ca Voichiţa să părăsească mănăstirea şi să o însoţească în Germania, însă aceasta din urmă o refuză. Alina nu poate înţelege opţiunea prietenei ei şi îl provoacă pe preot, fapt care duce la bănuieli că ar fi posedată. Pelicula prezintă exorcizarea Alinei şi investigaţiile poliţiei cu privire la întâmplările care au avut loc la mănăstire.

Reporterii ZIUA de CLUJ au discutat cu profesorul Bacs Miklos, cel care a avut-o în clasa sa pe tânăra actriţă. "Cristina e un om special. Are o combinaţie foarte curioasă între un om sensibil, cu o lume interioară foarte interesantă, şi seriozitatea şi simţul analitic al unui profesionist. Este un om care se dăruieşte în totalitate lucrului pe care îl face şi asta cred că a dat rezultatul pe care l-a obţinut", a declarat Bacs Miklos. Acesta este mai mult decât încântat de rezultatul obţinut de fosta sa studentă. "Cred că e absolut meritul ei. Sunt foarte bucuros pentru ea. Acest rezultat probabil că o să o oblige la şi mai mult, ceea ce e destul de greu, dar cu siguranţă îi va da liniştea şi motivarea pentru a merge mai departe", a adăugat profesorul. Acesta a jucat împreună cu Flutur în piesa de teatru "Cumnata lui Pantagruel".

"Am jucat într-un singur spectacol. E un om de echipă, ceea ce contează enorm de mult. Am urmărit momentul când au plecat (la Cannes - n. red.) şi am ştiut că au făcut filmul. E foarte important pentru un actor să aibă un feed-back, chiar dacă premiile nu sunt cele care ne motivează sau cele care ne ţin în viaţă", a explicat Bacs. El s-a referit şi la munca pe care trebuie să o ducă un actor zi de zi. "Un actor nu termină lucrul atunci când termină repetiţia. Cred că acesta a fost şi cazul Cristinei. În spatele unui film de două ore şi jumătate este o muncă imensă", a precizat universitarul.

Premiant la Cannes

Regizorul şi scenaristul Cristian Mungiu a obţinut în urmă cu patru ani Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes - "Palme d'Or" pentru filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile". Pelicula a mai primit un premiu din partea Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice şi un altul acordat de administraţia educaţiei naţionale din Franţa.

 

Comenteaza