A şicanat-o ani la rând, pentru ca până la urmă, orb de furie, a ajuns să o strângă de gât

A şicanat-o ani la rând, pentru ca până la urmă, orb de furie, a ajuns să o strângă de gât
Totul a început de la o casă pe care victima a cumpărat-o cu 13 ani în urmă şi la care agresorul tânjea.

Doamna Maria din localitatea Deuşu, comuna Chinteni, la cei 61 de ani ai săi a trecut peste nenumărate hop-uri pe care viaţa i le-a pus în faţă: de la sinuciderea bărbatului său, alcoolic, în urmă cu opt ani, până la nenumăratele şicane care - susţine ea - i le face vecinul, un anume Teofil. Însă ura acestuia faţă de ea dăinuie de circa 13 ani, de la casa pe care a cumpărat-o, şi pe care vecinul ar fi vrut să pună mâna, înaintea ei. Mărturiseşte femeia: "Între timp însă, acest Teofil, cu complicitatea inconştientă a fostului soţ (de care divorţasem, dar pe care, după ce m-am mutat de acolo, l-am lăsat în casa respectivă, crezând că se va îndrepta) - nici mai mult, nici mai puţin - mi-a uzurpat o parte din terenul din spatele casei, întabulându-l fără ştiinţa mea. Apoi, cu o altă ocazie, după ce m-am mutat înapoi, mi-a înţepat conducta de apă, provocându-mi mari neajunsuri în gospodărie, şi pe deasupra mi-a distrus şi gardul, spunându-mi că-i proprietatea lui - iar poliţiştilor declarându-le că eu aş fi fost cea care a făcut acest lucru"... Dar, arată ea, în privinţa problemei cu terenul, este plină de încredere fiindcă, în sfârşit, chinurile sale se apropie de final, deoarece instanţa i-a dat dreptate şi pe 3 septembrie urmează doar pronunţarea recursului înaintat de vecin.

Însă ultima ispravă a acestuia pare, de departe, cea mai îngrijorătoare de până acum, ajungând să-i pericliteze însăşi viaţa doamnei Maria: în urmă cu două zile, marţi 18 august, pe înserat când - înfuriat pentru că femeia vrea să-şi facă, împreună cu ei, un sistem de canalizare - a răbufnit şi, de faţă cu aceştia, a atacat-o, strângând-o, pur şi simplu, de gât. „Eram cu maşina în faţa porţii, ca să intru în curte şi a năvălit peste mine, înjurându-mă în fel şi chip şi descurajându-i pe noii veniţi, zicându-le să nu-şi facă de lucru cu mine, iar când am ieşit din maşină, ca să discut cu el, acesta nu s-a mai răbdat şi m-a strâns, efectiv, de gât, în faţa celor trei martori. Atât de tare încât chiar şi astăzi, în a treia zi de la incident, conturul degetelor lui sunt imprimate pe gâtul meu", arată femeia.

Joi, femeia s-a prezentat la IML Cluj, unde, după ce-au consultat-o, legiştii i-au eliberat un certificat în care-i recomandă două zile de îngrijri medicale. Victima spune că vecinul său, Teofil, este atât de brutal, încât de multe ori, înainte de a vorbi cu oamenii şi a-şi rezolva, în mod civilizat disputele, sare la bătaie. În acest sens, am luat legătura, telefonic, cu un proprietar de oi din zonă, căruia Teofil i-a atacat, cu ceva timp în urmă, un cioban. "Într-adevăr, omul e foarte agresiv şi acum doi ani de zile a bătut un cioban de-al meu, intrat accidental pe terenul lui, fără să-i pese de consecinţe. Ce mai, e un om dificil de tot şi, mai mult, chiar şi în situaţii normale - când are chef - uneori vorbeşte cu tine, alteori, nu", a mărturisit, la rândul său dl. Nelu, posesorul unei turme de oi din zonă...

Comenteaza