A şasea ediţie a concursului de fotografie sportivă "Ioan Lespuc" începe mâine

A şasea ediţie a concursului de fotografie sportivă
A şasea ediţie a concursului de fotografie sportivă „Ioan Lespuc", pentru fotoreporteri, începe mâine.

Competiţia se adresează fotoreporterilor clujeni din domeniul sportiv, care pot trimite cel mult cinci fotografii pentru fiecare participant la adresa concursfoto06(arond)gmail.com. Anul trecut, concursul a fost câştigat de freelancerul Melinda Nagy, cu o fotografie realizată pe stadionul „Unirea" din Alba Iulia. Lucrările pot fi trimise până în 15 decembrie, iar cea mai reuşită fotografie va fi recompensată în cadrul evenimentului dedicat premierii celor mai buni sportivi clujeni ai acestui an.

Juriul din acest an este format din Dorel Găină şi Eugen Moritz - profesori de artă fotografică la Universitatea de Artă şi Design, Rareş Beuran - asistent universitar la Catedra de Jurnalistică a UBB şi directorul UBB TV, şi Ovidiu Blag - jurnalist sportiv.

"De asemenea, fotografiile vor fi publicae pe Facebook şi va fi luat în considerare inclusiv un top realizat pe baza numărului de like-uri strânse de lucrări pe populara reţea de social-media", spune organizatorul Ionel Lespuc.

Ioan Lespuc, cel care dă numele concursului, este un fost fotoreporter clujean. A lucrat între 1970 şi 1999 la mai multe publicaţii locale şi naţionale, printre care Făclia, Sportul, Mesagerul Transilvan, Transilvania Sport sau Ziarul de Cluj. Lespuc s-a stins din viaţă în 2005.

Comenteaza