Video A murit lăutarul Nelu Ploieşteanu. Era infectat cu COVID-19

A murit lăutarul Nelu Ploieşteanu. Era infectat cu COVID-19
| Foto: Cancan

Este din nou doliu în lumea artistică din România. Astăzi s-a stins din viaţă marele acordeonist și solist de muzica lăutarească, Nelu Ploieșteanu.

Nelu Ploieșteanu a murit astăzi, 2 aprilie 2021, la vârsta de 70 de ani. Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva minute de către Mara Bănică pe o rețea de socializare. Pe fondul complicaţiilor generate de COVID-19, artistul ar fi făcut stop cardiac, anunţă stiripesurse.ro.

Decesul artistului a fost confirmat şi de SMURD pe Facebook, alături de un mesaj de condoleanţe adresat familiei acestuia.

Pe 18 martie 2021, vedeta a ajuns de urgenţă la Spitalul Floreasca, în urma infectării cu coronavirus, fiind dus direct la Terapie Intensivă şi intubat. Una din fiicele lui Nelu Ploieșteanu anunţase că starea de sănătate a tatălui ei este foarte gravă.

Iniţial, artistul a stat două zile în spital, după care a plecat acasă pentru 36 de ore, ca un gest de revoltă pentru că nu suporta masca de oxigen. A ajuns ulterior din nou la Spitalul Floreasca, având saturaţie de oxigen foarte mică.

Ion Dumitrache, născut pe 16 decembrie 1950, la Ciorani, Prahova, pe nume de scenă Nelu Ploieșteanu, a fost unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România.

Comenteaza