A început Târgul Agraria, în Parcul Industrial Tetarom III din Jucu

A început Târgul Agraria, în Parcul Industrial Tetarom III din Jucu
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Ajuns la cea de-a 26 -a ediție, evenimentul este unul dintre cele mai apreciate târguri internaționale pentru agricultură, industrie alimentară și zootehnie. 

Parcul Industrial Tetarom III din Jucu, administrat de Consiliul Județean Cluj prin intermediul societății sale de profil, găzduiește în perioada 5 – 8 mai a.c., Târgul Agraria, un eveniment de tradiție și unul dintre cele mai apreciate târguri internaționale pentru agricultură, industrie alimentară și zootehnie.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, ajunsă la cea de-a 26 -a ediție, manifestarea, organizată în inima Transilvaniei, reunește un număr impresionant de fermieri, specialiști, manageri și autorități cu activitate în domeniul agriculturii.

În anii precedenți, târgul expozițional a avut un real succes, la acesta luând parte, numai în 2019, peste 300 de firme expozante și 27.600 de vizitatori.

Menționăm în acest context faptul că Parcul Industrial Tetarom III, pe deplin operațional și ocupat în proporție de 100%, are o suprafață de 154 de hectare și reunește 22 de societăți, în cadrul cărora lucrează circa 7.500 de angajați. În ceea ce privește valoarea estimată a investițiilor clienților din Tetarom III, acestea este de peste 600 de milioane de euro.

Comenteaza