A făcut facultatea la Cluj şi a ajuns la Cannes cu lucrarea de licenţă

A făcut facultatea la Cluj şi a ajuns la Cannes cu lucrarea de licenţă
A reuşit o performanţă rară printre clujeni: nu doar că şi-a produs şi regizat propriul film, dar îl însoţeşte acum la cel mai prestigios festival de profil din Europa, Cannes. Vorbim despre Paula Oneţ, absolventă a Facultăţii de Teatru şi Televiziune de la UBB, care a fost selecţionată, cu lucrarea sa de diplomă, într-o secţiune a festivalului de la Cannes.

Paula Oneţ are 22 de ani, e din Carei, acum e masterandă în Bucureşti iar între timp a făcut facultatea la Cluj. S-a bucurat de două burse de studiu în Coreea de Sud şi Turcia iar filmul său, „După fel şi chip", are buget zero de producţie: protagonist este bunica sa iar producător este tatăl său. Scenele sunt filmate în satul bunicii, aflat la câteva minute de mers cu maşina de Carei, oraşul în care locuieşte Paula Oneţ. Acum filmul, care abordează subiectul fotografiilor de pe pietrele funerare şi care e de fapt lucrarea de licenţă a tinerei pentru absolvirea facultăţii de la UBB, e prezentat la Cannes. Nu a fost uşor pentru tânăra cineastă să ajungă pe Coasta de Azur: din cauza costurilor mari legate de participare, aceasta a iniţiat o campanie de strângere de fonduri prin care vizitatorii unui link erau încurajaţi să cumpere un DVD cu producţia, în schimbul unei sume de 13 euro. La ora publicării acestui material Paula Oneţ reuşise să strângă în acest mod 600 din cei 1.500 de euro necesari. Dintre donatori, doar 13 uzaseră de dreptul de a primi un DVD cu filmul.

Ziuadecj.ro a vorbit cu Paula Oneţ despre diferenţele între şcoala de film de la Cluj şi Bucureşti, despre filmul cu care se prezintă acum la cel mai apreciat festival din Europa, dar şi despre cinematografia românească prin prisma celor din afara ţării.


- Ai absolvit facultatea la Cluj, urmezi masterul la Bucureşti, iar în cîteva interviuri ai vorbit despre "şcoala de la Cluj". Spune-ne te rog prin ce se caracterizează această "şcoală de la Cluj" şi prin ce se deosebeşte de cea de la Bucureşti.


Am absolvit facultatea de Teatru și Televiziune de la Cluj, o școală de film subestimată după părerea mea iar de aceea aș dori să aduc la cunoștintă unele aspecte care sunt poate mai puțin cunoscute. În primul rând, departamentul de "Cinematografie, Fotografie, Media" nu ține de o anumită specializare iar studenții sunt puși în situația de a experimenta diverse aspecte din procesul de producție a unui film, de la pre-producție, producție și post-producție, spre deosebire de studenții școlii de film de la București. Până să am parte de activități extra-școlare, am crezut că acest aspect vine în dezavantajul nostru și aveam impresia că mă diversific prea mult "gustând" din toate. Experiența ulterioară a dovedit contrariul și mi-ai oferit posibilitatea și libertatea de a lucra în diverse domenii de activitate și de a-mi dezvolta propriile proiecte, filmul meu de licență fiind unul regizat, filmat și montat integral de mine. De exemplu, în primul an am pus mare accent pe imagine și regie, ajungând inclusiv să lucrez la TVR Cluj. În semestrele precedente am început să studiem grafică la cursurile de montaj și scenaristică de film și TV iar acest fapt mi-a deschis noi orizonturi. În ultimul an am făcut inclusiv cursuri de sunet de film iar în anul III, colegii meu au studiat arta actorului și producție de film, eu fiind plecată atunci cu bursă de studiu. Desigur că există riscul de a fi superficial dacă înveți din toate și nu te specializezi ulterior pe un domeniu concret însă școala ar trebui să îți ofere această diversitate tocmai pentru a putea să te descoperi în ceea ce faci și să îți dai seama ce ți se potrivește cel mai bine. Această diversitate a avut un rol esențial în timpul burselor de studiu și a workshop-urilor Storydoc și în special Aristoteles, unde am trecut de la rolul de producăor la cel de monteur. Un alt avantaj al școlii de film de la Cluj este oferta de burse de studiu venite atât din partea universității Babeș-Bolyai, cât și din partea facultății de Teatru și Televiziune, un aspect care lipsește în școala de film bucureșteană. Eu am profitat din plin de acestea, în anul II de studiu fiind selectată pentru o bursă de studiu de un an de zile în Coreea de Sud la Dongguk University în Seul (o bursă obținută prin universitatea UBB) iar în semestrul I al anului III am aplicat pentru bursă Erasmus în Turcia, la Universitatea Anadolu (bursă oferită de facultatea FTT). Diversitatea cursurilor din cadrul facultății s-a împletit cu diversitatea culturală pe tot traseul meu studențesc și au avut un rol hotărâtor în conturarea mea ca om și cineast. (Auto)cunoașterea este cea mai importantă "materie" sau "curs" a unei școli de film iar tocmai de aceea este esențial să călătorești și să ai schimburi de experiență pe perioada studenției.

- Ai studiat cinematografie în Turcia şi Coreea de Sud, între timp bănuiesc că ai consumat şi mult film, spune-ne te rog unde se clasează cinematografia românească în plan mondial.


Din păcate nu am timp să consum foarte mult film din lipsă cronică de timp însă pot să vă vorbesc despre poziția cinematografiei românești în lume. Atât în Turcia, cât și în Coreea, filmul românesc se face cunoscut prin noul val românesca, în special prin filmele care câștigă premii la marile festivaluri. Am avut plăcuta surpriză să aflu că filmul lui Cristian Mungiu "4luni, 3saptamâni și 2zile" a avut proiecții înclusiv în Coreea de Sud iar un alt profesor de acolo a amintit cu stimă de filmul "Moartea domnului Lăzărescu" de Cristi Puiu. În călătoriile mele din Europa, pe la festivaluri și workshop-uri, am fost de multe ori surprinsă să mi se vorbescă cu respect și admirație de filmul românesc. Mai mult, la Bratislava, în cadrul evenimentului Visegrad Film Forum, am participat la un masterclass unde au fost exemplificate câteva scene memorabile din istoria recentă a filmului iar una din ele era scena de la masă din filmul menționat anterior a lui Cristian Mungiu. Dacă filmul românesc ar fi promovat mai bine, am putea să ne facem cunoscuți și prin alte stiluri și subiecte abordate cu mare talent de cineaștii români.

- Spune-ne te rog câte ceva despre povestea scurtmetrajului cu care ai fost selectată la Cannes - un scurt sinopsis, dar mai ales povestea acestuia - cum ai ajuns la această idee, dacă a fost dificilă implementarea ei, cum te-ai descurcat cu bugetul.
"după FEL și CHIP" este filmul meu de licență, un documentar creativ de 22 min, un mozaic de povești a oamenilor care își fac/schimbă fotografia de pe propriul mormânt, în timp ce își pregătesc locul de veci. Ideea filmului a pornit de la bunica mea care a insistat să îşi schimbe fotografia funerară din cauză că era "prea roşie" şi lumea o să-i considere doi beţivi. Mi s-a părut intrigant faptul că dânsa are o astfel de preocupare și am pornit într-o muncă de cercetare, unde mi s-a dezvăluit un întreg univers al fotografiilor de pe piatra funerară, de la oamenii care apelează la acestă practică culturală, la companiile de foto-ceramică. După ce ideea a fost cât de cât conturată, am scris un proiect care conţine rezumatul, dezvoltarea ideii, bugetul, planul financiar şi documentația vizuală (un trailer). Cu acest proiect am aplicat la diverse platforme de dezvoltare a filmului documentar şi am avut şansa să fiu selectată printre cei 15 participanţi la StoryDoc, organizat în trei sesiuni (în Atena, o sesiune online şi a III-a la Leipzig). Fiecare întâlnire monitoriza producţia filmului şi se încheia cu un feedback din partea unor regizori cu experienţă în producerea de film documentar. Proiectul s-a bucurat de mare succes în Atena şi am primit o bursă care acopereau cheltuielile de participare la DOK Market în cadrul Festivalului de film de la Leipzig. Acest pas (participarea la un workshop de dezvoltare a filmului) nu este unul obligatoriu însă e unul foarte benefic. Cu ajutorul a patru colegi, cu un echipament redus închiriat de la școală plus multă pasiune şi presiune de a-l finaliza până la examenul de licenţă, a luat contur acest film. După finalizarea filmărilor, filmul a intrat în post-producţie timp de aproximativ trei săptămâni și a avut prima proiecție (deși nu chiar în varianta finală) în cadrul galei de absolvire la Cinema Victoria în Cluj-Napoca. Îmi amintesc cu mare drag de faptul că aproape toate personajele din film erau prezente în sală (am organizat eu un fel de "road trip" pentru ei ca să se vadă pe pânza de cinema) și făceau așa de mare gălăgie prin comentariile lor entuziaste la propria adresă, încât abia că se mai auzea filmul.


Personajele din film sunt din satul Ianculeşti unde locuieşte bunica mea - dânsa fiind una din protagoniste- , satul Ianculești se află la câteva minute cu mașina de Carei - am exclus astfel costurile de cazare şi diurna. În plus, echipa a fost formată din colegii de la școală, pe care vreau să-i menţionez şi să le mulţumesc: Manuela Borza, Ioana Lascăr, Rudolf Costin, Ioana Țurcan.

În mod evident genericul filmului conţine în mare parte numele familiei mele, tata fiind un adevărat producător executiv. Să nu credeţi că mi-a fost ușor, costuri au existat totuşi şi există în continuare. Promovarea filmului, de la press-kit, afişe, pagina web ș.a.m.d este o etapă pe cât de solicitantă, pe atât de importantă în drumul spre public şi "marile ecrane" iar în prezent investesc mult timp şi bani în acest sens. Toate acestea devin o problemă atunci când vorbim de un film cu buget zero şi de un regizor care nu mai vrea să ceară bani părinților în acest sens. De aceea am inițiat o campanie de străngere de fonduri care a făcut posibilă prezența mea la Cannes alături de film și vreau să le mulțumesc tutor celor care au donat bani sau au cumpărat un DVD cu filmul.


- De ce te-ai înscris la festivalul de la Cannes? Ce consideri că are scurtmetrajul tău şi nu au altele?

Festivalul de film de la Cannes este, asememnea titlului filmului meu, după fel și chip. Pentru a fi mai explicită, proiecțiile nu sunt accesibile tuturor, nu se adreseaza publicului larg întrucât doar cei cu acreditare au acces la filme. Mai mult, în funcție de tipul de acreditare pe care îl ai poți să-ți rezervi un loc la peliculele din competiția oficială. presa având întotdeauna prioritate. Urmează apoi să stai la cozi imense, petreci mai mult timp la rând decât în sala de cinema. Fiind prima mea experineță într-un festival de asemenea prestigiu, mi-a luat două zile doar sa înțeleg cum funcționează sistemul de rezervări, evenimente și proiecții.


Aș vrea să mulțumesc APFR-ului (Asociației de Promovare a filmului Romanesc) pentru ca ne-au deschis ușile, la propriu și la figurat. Cei care se ocupă de Pavilionul Românesc ne-au ajutat prin distribuția materialelor de promovare a filmului și tot acolo am cunoscut mulți cineaști pe care îi admir, precum Tudor Caranfil, Radu Jude, soții Crețulescu și multi alții, nu neaparat regizori. Interesant este faptul că anul acesta la Cannes suntem prezenți patru generații de studenți ai Facultății de Teatru și Televiziune de la Cluj-Napoca, toți absolvenți ai departamentului de Cinematografie, Fotografie, Media, și anume Cristian Pascariu, Andrei Ungureau, eu și Ioana Lascăr, care va absolvi facultatea anul acesta. O altă surpriză plăcută a fost (re)întâlnirea cu doi cineaști prezenți atât la București la BIEFF (Bucharest International Film Festival) în noiembrie 2012, apoi la Festivalul Timishort (Timisoara) în aprilie 2013 și acum la Cannes, în luna mai 2013. Nu ne-am luat la revedere ci ne-am urat să ne vedem cu bine la următorul festival, undeva..nu se știe unde dar cât de curând.


Filmul meu de licență "după FEL și CHIP" are onoarea să fie prezent în cataloagele de la Cannes Short Film Corner 2013, în revista de scurt metraje Daazo și în librăria video a festivalului. Prin suportul tipografiilor IDEA, Qual Media și GEO Graphics din Cluj-Napoca, filmul se bucură de o promovare de calitate prin press-kituri, afișe și pliante. Trebuie să menționez că posterul filmului are un mare succes, remarcându-se printre alte sute de materiale printate prin faptul că este unul interactiv. Imaginea de fundal reprezintă o piatră funerară iar în loc de imaginea fotografiei din ceramică este înrămată o hârtie cu efect de oglidă, astfel încât, privind posterul fiecare își vede chipul oglindit în rama fotografiei de mormânt. Acest truc a prins foarte bine la public, am primit complimente legate de partea de marketing și am surprins persoane fotografiind posterul.
Datorită campaniei de pe indiegogo, prietenilor și necunoscuților generoși prin donația lor, am reușit să însoțesc și eu filmul la Cannes, alături de Ioana Lascăr - reprezentanta facultății și cea care s-a ocupat de partea de producție. Pe lângă mulțumirile pe care le-au primit deja, vreau să le transmit că prezența noastră aici a făcut posibilă crearea unor legături cu diferiți oameni din industria filmului de pretutindeni și printre alte realizări se numără și invitațiile venite din partea selecționerilor de film de a înscrie documentarul la diferite festivaluri de scurt metraj din toata lumea. În rest, atmosfera e coplesitoare și pulsul vieții are o viteză suprareala..vântul, filmele, oamenii...Și acum sunt pe fugă la un film, vă salut cu drag de pe Coasta de Azur!


Filmul nu se află în competiție la Cannes, dar se află în competiție la TIFF, în cadrul filmelor de scurt metraj din secțiunea Zilele Filmului Românesc. Ce are scurt metrajul meu și nu au altele (care probabil că au calități ce lipsesc în filmul meu) reiese foarte bine din cronicile venite de la profesioniști.

Spune-ne o istorie simpatică din Cluj care să definească relaţia ta cu facultatea de televiziune.


O scurtă istorie simpatică din timpul facultății care să definească relația mea cu facultatea s-a petrecut în anul I când, în urma predării unui proiect de film de genul "horror", profesorul coordonator mi-a spus că nu-i plac dungile prezente în tencuiala scării unde se petrecea acțiunea filmului, decor care încadrează filmul într-un simplu exercițiu studențesc. Mi l-a oferit ca exemplu pe Hitchock care își construia cu măiestrie decorurile. Țin minte că am venit foarte nedumerită acasă, neștiind ce pot să fac în acest sens, cum pot să modific filmul conform indicațiilor primite care mi se păreau nepotrivite, ținând cont că eu așteptam comentarii legate de regie sau estetică. M-am chinuit cu gândul acesta multă vreme iar din tot stresul și fustrarea acumulată s-a nănscut un alt scenariu și apoi un alt film, mult mai închegat și mai valoros. Atunci am înțeles cât de stimulante pot fi criticile negative, chiar dacă pe moment par aberante și ca dovadă că mi-am învățat lecția, majoritatea exemplelor de filme care au circulat în festivaluri de film sunt proiecte studenţeşti pe care nu le-am considerat ulterior doar „exerciţii" ci le-am luat pe fiecare ca pe un posibil scurt-metraj în devenire.

Comenteaza