A dus oile prea aproape de terenul unui ins, mereu supărat. Acesta n-a stat pe gânduri şi l-a lovit cu o bâtă în nas şi în moalele capului

A dus oile prea aproape de terenul unui ins, mereu supărat. Acesta n-a stat pe gânduri şi l-a lovit cu o bâtă în nas şi în moalele capului
Incidentul s-a petrecut pe o păşune din localitatea Inuc, de pe raza comunei Aghireş.

Feri este cioban de profesie, în vârstă de 41 de ani, care se ocupă de cele 680 de oi şi câteva zeci de capre aparţinând unui proprietar din Aghireş. Săptămâna trecută, joi, acesta se afla singur cu turma pe unul din dealurile din preajma localităţii Inuc, pe terenurile proprietarului oilor şi caprelor pe le îngrijeşte. Însă, a făcut o gafă care l-a costat scump: s-a apropiat prea mult de livada şi stupii lui Marton T., un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani din sat. „Deşi mă aflam cu animalele pe terenul domnului Leo, Marton mi-a strigat că vine şi mă omoară, fiindcă acestea îi mănâncă pomii. Apoi, ajungând în faţa mea, m-a lovit cu bâta, de câteva ori, tare de tot: în cap, peste nas, în umăr şi spate". Feri, ciobanul, spune că în ciuda loviturilor puternice a crezut că poate să se vindece doar cu comprese reci, aplicate peste părţile atinse de bâta lui Marton, însă după două zile capul i s-a umflat cât o baniţă şi l-a rugat pe domnul Leo să-l aducă la spital, la Cluj-Napoca. La UPU Cluj, după un consult tomografic medicii au descoperit că nasul bărbatului e fracturat. Totodată au descoperit şi o mulţime de vânătăi, răspândite pe suprafaţa corpului ciobanului, indicându-i acestuia tratamentul corespunzător. Intervine în discuţie şi dl. Leo, patronul lui Feri: „Nu ştiu ce-a fost acolo, dar orice ar fi făcut Feri, omul acela trebuia să vină la mine, să se plângă şi luam eu măsurile de rigoare - nu să-l lovească în halul ăsta. Până nu demult, acest Marton îmi tot momea ciobanii cu băutură - pentru câte o oaie sau un miel - şi am închis ochii, numai ca să nu fie niciun fel de probleme la turmă. De-acuma, gata, voi fi cu ochii pe el şi nu-i voi mai permite nimic..."

Legiştii clujeni i-au eliberat lui Feri un certificat în care-i recomandă 14 - 15 zile de îngrijiri medicale. Bărbatul de 41 de ani spune că va face plângere la postul de poliţie din Aghireş, împotriva celui care l-a bătut atât de tare, nu neapărat ca să-l pună să plătească pentru gestul său, ci mai degrabă ca să-l ţină, pe viitor, la distanţă de el.

 

 

Comenteaza