24 de tone de sare confiscată din magazinele din Cluj, vândută ca sare industrială. Vezi motivul

24 de tone de sare confiscată din magazinele din Cluj, vândută ca sare industrială. Vezi motivul
Zeci de tone de sare comercializată în magazinele din Cluj-Napoca ar putea fi, de fapt, sare industrială. Protecția Consumatorilor Cluj a demarat o anchetă, în urma unei sesizări primite şi arată că a fost descoperită sare ambalată sub eticheta de "sare alimentară iodată", dar care era de fapt sare de tip industrial.

Mai multe probe din produsul reclamat au fost prelevate şi duse spre analiză la Laboratorul de diagnostic şi investigare în sănătate publică, chimie alimentară şi toxicologie Cluj. Şeful Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, Mircea Radu, spune că a descoperit că sarea nu corespundea normelor sanitare, de altfel a fost retrasă definitiv de la comercializare o cantitate de 24 de tone de sare. "În alimentaţie nu se poate întoarce această sare, pentru că iodul nu era prezent în proporţia cerută de lege", a spus Radu pentru ziuadecj.ro.

El spune că inspectorii au constatat că în depozitele firmei clujene se găsea şi sare industrială, folosită la deszăpezire, ambalată în saci mari. Întrebat dacă exclude ca sarea de consum să fi fost ambalată în amestec cu cea industrială, Radu a spus că nu se pronunţă cu privire al această variantă.

Conform buletinului de analiză emis de laborator, sarea avea un conţinut de iod total de 31.32mg/kg faţă de 39.2mg KIO3 / KG sare.

Distribuitorul a fost amendat cu 10.000 de lei, în vreme ce valoarea sării retrase de la comercializare este de 10.360 lei.

Firma care a fost amendată, Trans Aliment SRL, a fost înfiinţată la Cluj în 2001 şi se ocupă doar cu distribuţia de sare şi produse derivate. Administratorul firmei, Alexandru Paşca, spune că e hărţuit de autorităţile Statului, la sesizările Regiei Autonome a Sării. "Numai în acest an am avut 30 de controale", spune el. Sarea este una de provenienţă autohtonă, nu din import, adaugă Paşca. "Am făcut adresele spre Salina Slănic Prahova, de unde e sarea, ca să ne dea ei un răspuns cu privire la parametrii iodării, şi avem încă două analize care au ieşit negative", spune el.

"Există o campanie împotriva noastră pentru că importăm sare din Ucraina, de către autorităţi. Am avut în acest an peste 30 de controale cu privire la această sare. Suntem hărţuiţi de organele statului, la reclamaţiile nefondate pe care concurenţa - Regia Autonomă a Sării - le-au făcut la adresa noastră", adaugă el.

Sarea retrasă de la comercializare a fost vândută ca sare industrială.

Comenteaza