1 iunie - Ziua Internațională a Copilului sărbătorită la Cluj-Napoca în Parcul Central cu o mulțime de activități
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Mai 2025, 15:06
- Eveniment
- Ascultă știrea

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, municipiul Cluj-Napoca găzduiește mai multe evenimente dedicate celor mici, printre care și un program special desfășurat în Parcul Central. Sub titlul „1 Iunie – Hai-Hui printre povești”, evenimentul transformă, duminică, Parcul Central într-un tărâm fermecat, unde copiii devin personajele principale ale unei zile pline de magie, joacă și creativitate.
La eveniment vor fi prezente și instituții din domeniul siguranței publice și al apărării, care vor desfășura activități interactive și educative pentru copii: Inspectoratul de Poliție Județean Cluj; Inspectoratul de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj; Gruparea Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj; Penitenciarul Gherla; Direcția Generală Poliția Locală – Primăria Cluj-Napoca; Divizia 4 Infanterie „Gemina”.
Copiii vor avea ocazia să participe la activități educative și demonstrative, să învețe noțiuni de prim ajutor într-un mod interactiv, să primească materiale informative, precum și să interacționeze cu câinii de serviciu prezenți la eveniment.
În „Pădurea Fermecată” din zona Casino, cei mici sunt așteptați cu un program bogat în activități creative, momente artistice și multă distracție. Teatrul de Păpuși „Puck”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a pregătit spectacole de teatru, muzică, improvizație, ateliere de creație, jocuri, mișcare și surprize culinare.
Ateliere: Face painting, Meșterii populari, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, Editura Signatura, Rock Academy.
Clubul Lions se alătură evenimentului printr-o inițiativă dedicată sănătății vizuale a celor mici.
În foișorul din Parcul Central va avea loc un screening oftalmologic gratuit pentru depistarea precoce a ambliopiei (cunoscută și ca „sindromul ochiului leneș”). Cu ajutorul unui aparat oftalmologic profesional, personal medical calificat va efectua controale și va oferi părinților recomandări, în situațiile în care sunt necesare investigații suplimentare.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și a Consiliului Județean Cluj.