Studenţii clujeni, la masă cu şefii Microsoft, revoluţionează piaţa medical
- Scris de Cristina Pirvu
- 18 Iul 2011, 00:20
- Eveniment
- Ascultă știrea

Patru studenţi ai Facultăţii de Matematică-Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), coordonaţi de lectorul doctor Dan Suciu, s-au clasat între primele şase echipe din lume la concursul Imagine Cup (secţiunea Software Design), organizat de Microsoft în New York. Echipa studenţilor clujeni a fost invitată la cina de onoare cu vicepreşedinţii companiei Microsoft.
Cei patru studenţi, Alina Călin, Cosmin Mihaiu, Andrei Dascălu şi Andrei Cantea, au participat în acest an pentru a doua oară la concursul Imagine Cup. Dacă anul trecut ei nu trecut de prima etapă a competiţiei, la ediţia din 2011 a Imagine Cup au fost apreciaţi de juriu şi au avut ocazia să îl cunoască pe Steven Ballmer, directorul general al companiei Microsoft. "Anul acesta am creat proiectul MIRA (Medical Interactive Recovery Assistant), care reprezintă o aplicaţie destinată pacienţilor care trebuie să facă exerciţii fizice pentru a se recupera. Am folosit sistemul Microsoft Kinect (asemenea unui playstation - n. red.), care vede forma corpului şi mişcările lui, iar astfel putem urmări corectitudinea exerciţiilor făcute de pacienţi. Cu ajutorul aplicaţiei şi al jocurilor interactive pe care le-am creat facem recuperarea mai plăcută şi interactivă. Aplicaţia oferă medicului statistici despre mişcările făcute de pacienţi şi despre îmbunătăţirea stării de sănătate. Medicul poate observa de la distanţă aceste mişcări", a declarat Alina Călin.
Ideea proiectului a venit chiar dintr-o experienţă personală a unuia dintre membrii echipei. "Un coleg şi-a rupt mâna şi ştia cât de multe exerciţii trebuie să facă pentru recuperare. Am creat aplicaţia împreună cu medicii Octavian Olariu şi Alex Georgescu, de la Spitalul de Recuperare", a povestit tânăra. Studenţii clujeni au avut câteva luni la dispoziţie ca să îşi pună la punct aplicaţia, timp în care au intrat în contact şi cu pacienţi.
Clujenii au avut ocazia să îl cunoască pe directorul companiei Microsoft, dar şi pe vedeta de televiziune Eva Longoria, care joacă unul dintre personajele principale în serialul american "Neveste disperate". Echipa de studenţi a fost coordonată de lectorul doctor Dan Suciu de la Facultatea de Matematică-Informatică. "Competiţia a fost foarte dificilă şi obositoare. Într-o perioadă scurtă am făcut trei prezentări. Au participat la concurs 67 de ţări şi 123 de proiecte. În prima etapă a competiţiei am rămas 18 echipe în concurs, iar apoi am fost anunţaţi că suntem între primii şase", a declarat Suciu. El a povestit că Eva Longoria a acordat premiul publicului pentru proiectele studenţilor. "Am fost pe locul 7 la premiul publicului, iar echipa din Iaşi s-a situat pe locul 10", a spus Suciu. Clujenii i-au impresionat şi pe cei din conducerea Microsoft.
"Steven Ballmer a dorit ca înainte de competiţie să vadă proiectele cele mai importante, iar în ultima zi au fost selectate două echipe care să participa la o cină de onoare cu vicepreşedinţii companiei. Am fost selectaţi noi şi o echipă din Irlanda", a adăugat lectorul, care speră ca pe viitor aplicaţia creată împreună cu studenţii să poată intra pe piaţa medicală din lume. "Am discutat cu cei de la Microsoft România şi vrem să dovedim ce ştim şi pentru ce afecţiuni funcţionează cel mai bine aplicaţia noastră, iar apoi să o comercializăm. Cei de la Microsoft au spus că în următorii trei ani vor investi 3 milioane de dolari pentru proiecte de viitor. Proiectul nostru o să treacă printr-o fază de testare clinică", a precizat Dan Suciu.