Ghid pentru fondurile europene

Ghid pentru fondurile europene
Primul ghid al beneficiarilor de bani europeni prin Programul Operaţional Regional (POR) a fost lansat la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).
Acesta include principalele probleme cu care s-au confruntat beneficiarii de fonduri europene prin POR în ultimii doi ani şi modul în care ele pot fi evitate. “Ghidul în sine, ca publicaţie, a avut nevoie de mai mult de doi ani pentru a apărea în această formă mai oficială. Au trecut aproape doi ani şi jumătate de la semnarea primului contract de finanţare în Transilvania de Nord, iar astăzi sunt în implementare sau finalizate 135 de proiecte, care beneficiază de finanţare nerambursabilă de 244,2 milioane de euro”, au menţionat reprezentanţii ADRNV. O variantă îmbunătăţită va fi publicată anul viitor. Acesta va fi disponibil pe CD şi pe site-ul oficial al ADRNV.


Comenteaza