Apa de la izvorul Sfântul Ion, la analiză

Apa de la izvorul Sfântul Ion, la analiză
Clujenii care obişnuiesc să bea apă de la izvorul Sfântul Ion din pădurea Făget cer autorităţilor să efectueze analize pentru a determina dacă aceasta este potabilă.

 încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, pădurea Făget şi izvorul Sfântul Ion au fost unele dintre cele mai iubite zone de agrement ale clujenilor. Sute de localnici şi-au făcut deja un obicei din a folosi doar apă de la izvorul Sfântul Ion pentru băut şi gătit. Deşi majoritatea celor care au băut  de la izvor îi apreciază calităţile, periodic apar discuţii depre cât de sigură este folosirea apei din această captaţie.

 

Clujeanul Ioan Oprişa a făcut o sesizare pe portalul domnuleprimar.ro prin care atrage atenţia asupra necesităţii unei analize a apei izvorului Sfântul Ion. “Sute de cetăţeni iau zilnic apă de la acest izvor, pentru unii devenind deja o tradiţie să bea apa doar de aici, de la copii până la persoane vârstnice. Din păcate, nu există niciun indicator că apa ar fi într-adevăr potabilă, existând astfel riscul prezenţei în apă a unor elemente chimice sau bacteorologice periculoase pentru sănătate”, susţine clujeanul.

 

 Oprişa a făcut chiar şi o sesizare la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj.  “Am luat legătura cu DSP Cluj, considerând că acest serviciu plătit din banii contribuabililor are datoria să facă analizele corespunzătoare şi să dea avizul public asupra consumului acestei ape. Dar, ca în majoritatea instituţiilor bugetare, răspunsul a fost sec şi competent: vreţi analize, aduceţi probe la laborator în recipiente pe care le procuraţi de la noi, plătiţi vreo 2-300 de lei analiza şi mai vedem”, a explicat clujeanul.

 

 Ion Popescu şi soţia sa se aflau, ieri, în Făget pentru a lua apă de la izvor. “ E foarte bună apa. Sunt poveşti că trec pe acolo oile şi că nu mai e bună. Sunt oameni care spun că e infestată. Ar trebui făcută o analiză a apei. Ar fi foarte bine să ştim o chestie. Aici vin oameni cu bidoane”, susţine Popescu, în vârstă de 30 ani.  T.S., de 56 ani, vine aproape săptămânal să ia apă de izvor. “De 40 de ani iau apă de la Sfântul Ion. E cea mai bună apă. Dacă pui murăturile cu apă din asta de la fântână, nu se înmoaie. Am auzit că e foarte bună pentru stomac”, spune T.S.  Aici, scrisul de pe piatra care oferea informaţii despre cei care au amenajat zona izvorului a început să dispară. Doar câteva litere se mai văd.

 

Reprezentanţii DSP Cluj afirmă că, deşi nu sunt obligaţi să efectueze analize ale izvorului, vor fi făcute verificări zilele următoare. “O să trimit pe cineva să recolteze apa. O să organizez o deplasare să se recolteze steril apa, iar peste câteva zile vom avea un rezultat. Probele de apă se fac la cerere. Nu suntem obligaţi să facem analize. Nu avem pe cine amenda şi nu e al primăriei. E un izvor natural captat. îmi aduc aminte că a mai fost o discuţie pe tema acestui izvor când eu nu eram directoare”, a declarat Dorina Duma, directorul coordonator al DSP Cluj.

 

 în cursul serii de ieri Duma ne-a anunţat că precedentul control a fost efectuat acum 3 ani, când apa a fost controlată din punct de vedere chimic şi microbiologic. “Chimic, apa e conformă cu normele în vigoare, dar oricând poate fi contaminată pentru că nu e amenajat perimetrul de protecţie. Exista risc microbiologic pentru sănătate. Nefiind declarat sursă de apă potabilă, consumul se face pe propria răspundere”, a declarat Duma.

 

Tradiţie de sute de ani

 

“Izvorul nu are o poveste anume. E un loc de agrement de la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind destul de aproape de oraş, de Mănăştur. Până acum câţiva ani a fost un loc foarte plăcut, acum se poate ajunge acolo pe o uliţă dintre locuinţele amenajate în zonă. Din câte ştiu, apa e bună. Veneau oameni cu bidoane şi luau de acolo. Sunt oameni care preferă apa de la izvorul Sfântul Ion  celei de la robinet. A fost un loc de agrement foarte îndrăgit de clujeni. Turiştii se duceau acolo şi îşi petreceau timpul. Membrii Societăţii Carpatine Ardelene au amenajat izvorul”, spune istoricul Lukacs Jozsef, autorul volumului “Clujul, oraşul comoară”.

 

Comenteaza