Petrecere aniversară la Casa Tranzit

Petrecere aniversară la Casa Tranzit

“Istoria” Casei Tranzit s-a derulat în imagini sâmbătă seara, la petrecerea din finalul Zilelor Tranzit 2010, ocazie cu care a fost prezentat şi primul rezultat al lucrărilor de restaurare şi consolidare începute anul trecut: tavanul pictat al vechii sinagogi de pe malul Someşului.

 

Prietenii Fundaţiei Tranzit au putut vedea fotografii de la primele lucrări de redare în funcţiune a clădirii, în 1997, şi transformarea treptată a acesteia într-un centru cultural pentru proiecte alternative de teatru, dans, artă vizuală sau muzică. Printre cei care au participat la aniversare s-au numărat consilierul prezidenţial Eckstein-Kovacs Peter, arhitecţii Şerban Ţigănaş şi Eugen Pănescu, precum şi jurnalişti. Casa Tranzit se află în plin proces de restaurare.

 

“în 2000 s-a schimbat acoperişul şi am instalat tavanul fals, iar acum s-a schimbat structura de rezistenţă a acoperişului şi s-a consolidat planşeul”, spune Csilla Konczei, directorul executiv al fundaţiei.

 

“De asemenea, pictura tavanului a fost restaurată de artistul târgumureşean Kiss Lorand şi studenţii lui”, a precizat ea. Lucrările continuă cu separarea etajului de sala mare, pentru a se putea derula activităţi concomitent în cele două spaţii. Csilla Konczei crede că din toamnă clădirea va găzdui regulat programul activităţilor tradiţionale.

 


 

Comenteaza