Diplomatul Henry Kissinger: Administraţia Trump analizează tot mai mult posibilitatea atacării Coreei de Nord

Diplomatul Henry Kissinger: Administraţia Trump analizează tot mai mult posibilitatea atacării Coreei de Nord
Administraţia Donald Trump începe să analizeze din ce în ce mai mult posibilitatea lansării unui atac preventiv împotriva Coreei de Nord, a afirmat, în Senatul Statelor Unite, fostul secretar de Stat american Henry Kissinger.

Henry Kissinger, în vârstă de 94 de ani, a fost invitat de membrii Comisiei Forţelor Armate din Senatul SUA pentru a oferi consultanţă în scopul soluţionării problemelor globale. Alături de el au fost chemaţi fostul secretar de Stat George Shultz, în vârstă de 97 de ani, şi Richard Armitage, fost subsecretar de Stat, în vârstă de 72 de ani.

Henry Kissinger a explicat că regimul din Coreea de Nord, condus de Kim Jong-Un, reprezintă în prezent cea mai mare ameninţare la adresa securităţii mondiale, subliniind că denuclearizarea Peninsulei Coreea trebuie să fie un obiectiv "fundamental" în materie de politică externă. "Cea mai urgentă provocare la adresa securităţii mondiale este evoluţia programului nuclear nord-coreean", a afirmat Henry Kissinger, diplomat şi teoretician politic, fost secretar de Stat american şi consilier pentru Siguranţa naţională în timpul administraţiilor Richard Nixon şi Gerald Ford.

Comenteaza