57.000 infecţii nosocomiale în spitale. Câte au fost în Cluj

Cele mai multe infecţii nosocomiale, la nivelul acestei perioade a ultimilor cinci ani, au fost înregistrate în Bucureşti - peste 12.000 de infecţii. Topul este completat de judeţele Iaşi - peste 9000 de infecţii şi Cluj, cu peste 7000 de infecţii.
Potrivit Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică (CNSISP), secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă s-au confruntat cu cele mai multe infecţii nosocomiale, peste 13.500. Peste 12.000 de infecţii intraspitaliceşti au fost raportate la secţiile de chirurgie.
Potrivit documentelor Ministerului Sănătăţii, în perioada 2010-2015 au fost înregistrate peste 15.000 de infecţii respiratorii şi circa 10.000 de infecţii ale plăgilor chirurgicale.
Datele au fost făcute publice în răspunsurile Ministerului Sănătăţii transmite Parlamentului la interpelările a doi deputaţi.
Citeşte şi: 0,62% este incidenţa INFECŢIILOR nosocomiale în spitalele din Cluj. Care sunt explicaţiile