Isteria cardurilor de sănătate a ocolit Clujul. E numai meritul clujenilor
- Scris de Valentin Malaescu
- 05 Mai 2015, 19:21
- Eveniment
- Ascultă știrea

A crescut şi la Cluj fluxul oamenilor care au călcat sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), dar nici vorbă de grămezile dezordonate de pensionari bulucindu-se pe care le-am văzut toată ziua la televiziunile de ştiri. Au existat şi la Cluj incidente în relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale şi beneficiari, generate de folosirea cardului de sănătate, dar acestea au atins doar nivelul unor cazuri izolate, fără a deveni un fenomen, ca în alte părţi.
Motivele sunt două: pe de o parte, numărul clujenilor care obişnuiesc să lase rezolvarea problemelor pe ultima zi pentru ca apoi să dea vina pe alţii că viaţa e nedreaptă cu ei se pare că e mult mai redus decât în alte părţi ale ţării, iar pe de alta, medicii au încercat să-şi facă datoria fără a simţi nevoia să toarne gaz pe foc în ciuda obstacolelor (tehnice sau umane) apărute în urma pornirii greoaie a sistemului cardului de sănătate.
Cel puţin aceasta reiese din spusele preşedintelui director general al CJAS Cluj, Emilia Groza. „Într-adevăr, zilele acestea s-a majorat numărul celor veniţi la CJAS, astăzi ajungând la aproximativ 300 de persoane. Unii au venit după carduri, alţii pentru că le-au pierdut, alţii care au refuzat cardul şi au venit după adeverinţa de asigurat. Noi am luat măsuri, am mărit numărul personalului de la ghişee, am ţinut permanent legătura cu furnizorii de servicii medicale pentru a rezolva cât mai rapid orice problemă ivită. Oricum situaţia s-a îmbunătăţit faţă de ziua de ieri.
Ştiţi cum e? Din 1 februarie până la 1 mai sistemul cardurilor de sănătate a funcţionat în paralel cu vechiul sistem, aşa că nu s-a străduit mai nimeni să se pregătească pentru trecerea exclusivă la sistemul cu card (să vină la CJAS după carduri, dacă nu le-au primit prin poştă, sau după adeverinţe, dacă nu vor carduri, să meargă la medicii de familie să-şi activeze cardurile din timp), iar după 1 mai toţi au dat năvală, chiar dacă nu le trebuia cardul chiar în acel moment , atât la noi, cât şi la medici să-şi activeze cardurile şi atunci, din cauza supraaglomerării, fireşte că sistemul s-a mai şi blocat.
În tot cazul, la noi n-a fost nebunia din sud. Au fost şi aici incidente între furnizorii de servicii medicale şi beneficiari, dar au fost puţine şi s-au rezolvat. Dar e şi mult folclor. Spre exemplu, a venit la noi un cetăţean, care a fost la un spital, unde i-au oferit toate serviciile medicale, deşi n-avea card şi totzuşi a venit la noi să reclame că nu l-au internat pentru că n-avea card. Am luat legătura cu spitalul şi ni s-a explicat că nici n-aveau paturi libere, dar nici afecţiunea lui nu reclama internare, ba chiar primise îngrijiri mai mult decât cerea problema sa medicală. Putem găsi tot felul de motive să spunem că sistemul e prost.
Eu sunt optimistă, azi a fost mai bine decât ieri şi sunt convinsă că, până la sfârşitul săptămânii, lucrurile vor fi mult mai bune. Într-adevăr, e o listă mare de erori care pot apărea, dar există proceduri foarte clare de urmat, cu care au fost instruiţi toţi furnizorii de servicii medicale. Într-adevăr, a fost şi la noi blocat sistemul o jumătate de oră din cauza supraaglomerării, dar asta e, amintiţi-vă că exact la fel s-a spus şi despre introducerea reţetei electronice, că va fi un fiasco şi iată că merge foarte bine. E drept, acolo eram implicaţi doar noi, cei de la Casă, şi medicii, pe când în funcţionarea sistemului cardurilor de sănătate sunt implicaţi şi pacienţii, care au niveluri diferite de pregătire, de cultură, de acces la informaţii. Sunt convinsă că lucrurile vor intra rapid în normal", a explicat Groza.
Pe seama delăsării specifice românului pune minicriza pe care au declanşat-o cardurile în ţară şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, Dorina Duma. „Problema cardurilor de sănătate ţine de cei de la Casă, nu de noi. Noi am verificat în prealabil ca toţi medicii să aibă cititoare de carduri, să fie instruiţi şi, atunci când am făcut noi aceste verificări, toate mergeau şi întreg sistemul era perfect funcţional. Am şi făcut două rapoarte, unul parţial, la mijlocul intervalului şi unul final. Acum a apărut această supraaglomerare şi fireşte că sistemele s-au blocat. Dar aici e o problemă de mentalitate, lăsăm întotdeauna pe ultima zi şi atunci ne îmbulzim, ne călcăm pe picioare, ne împingem şi ne dăm în cap", a comentat Duma.