Julio Iglesias S-A ÎNDRĂGOSTIT de Cluj. A fost ideea lui să se întoarcă

Julio Iglesias S-A ÎNDRĂGOSTIT de Cluj. A fost ideea lui să se întoarcă
Organizatorii care se ocupă de venirea lui Julio Iglesias la Cluj au dezvăluit joi că ideea de a concerta în acest oraş îi aparţine artistului. Aceştia au dezvăluit şi detalii legate de bilete şi de cerinţele artistului pentru concertul de pe 22 mai.

Julio Iglesias este îndrăgostit de Oraşul Comoară şi spune că are amintiri frumoase în acest oraş în care a fost întâmpinat cu foarte multă căldură şi unde a avut ocazia să guste din ţuică.

"Artistul şi-a exprimat dorinţa de a reveni la Cluj tocmai pentru că la acea vreme s-a simţit minunat şi publicul l-a primit foarte, foarte bine. El avea deja confirmat concertul pentru Bucureşti şi atunci când am început discuţiile pentru cel de-al doilea oraş, dânsul a venit cu propunerea Clujului, spunându-ne că are o amintire foarte plăcută, că a fost primit cu foarte multă căldură aici, iar noi considerăm că oraşul Cluj este foarte oportun deoarece e un oraş cu o foarte mare deschidere către activităţi culturale" au spus organizatorii.

Cele 6.700 de bilete pentru concertul Julio Iglesias din 22 mai, de la ora 20, se pun în vânzare începând cu ziua de vineri, 6 februarie, iar preţurile sunt avantajoase, mult mai scăzute decât în Bucureşti. Preţurile mai mici de la Cluj sunt posible datorită numărului mare de locuri din Sala Polivalentă. Concertul este privat şi nu are niciun fel de susţinere financiară din partea Primăriei sau Consiliului Judeţean.

Biletele pentru concert au preţuri variabile, în funcţie de categorie, după cum urmează: VIP 325 lei, Premium 275 lei, Categoria I 225 lei, Categoria II 185 lei, Categoria III 145 lei, Categoria IV 95 lei.

Din banii de pe biete, cel puţin 10.000 de euro vor fi donaţi de către organizatori unui centru de copii cu probleme din Cluj.

"Am ales Sala Polivalentă ca locaţie pentru că este nouă, la standardele impuse şi care ne oferă, în primul rând, suport tehnic pentru tot ceea ce înseamnă realizarea evenimentului. Sonorizarea care este extrem de importantă o vom asigura cu o companie de profil cu care domnul Iglesias a făcut toate concertele din România. Vrem să mergem la sigur cu acest aspect, nu vrem să avem o surpriză neplăcută, iar restul colaborărilor le vom face cu furnizori local, de la securitate la catering şi alte aspecte", a spus Andreea Petică, directorul evenimentului.

Pentru venirea sa la Cluj, cântăreţul de muzică latino nu are pretenţii exagerate. Una dintre dorinţele sale este să guste şi din mâncarea tradiţională, iar ca mijloc de transport a solicitat o limuzină. Organizatorii au dezvăluit că artistului îi place să bea vin roşu, înaintea fiecărui concert se retrage în cabină pentru a se reculege şi pentru a intra în starea necesară evenimentului, iar în cabină are întotdeauna bere olandeză. Şi la Sala Polivalentă va fi amenajată o astfel de cabină specială pentru artist.

"Julio Iglesias este într-o formă excelentă şi chiar zicea că se simte cu 20 de ani mai tânăr şi îşi doreşte să fie întodeauna pe scenă. Are de fiecare dată aceleaşi emoţii aşa cum le-a avut şi la debut, iar întâlnirea sa cu publicul este de fiecare dată prilej de sărbătoare. Tratează cu maximă seriozitate tot ceea ce face pe scenă, tocmai de aceea suntem absolut convinşi că show-ul pe care îl pregăteşte pentru Cluj va fi de nota 10", spun organizatorii.

Julio Iglesias revine la Cluj după o absenţă de şapte ani, fiind a 14-a revenire în România, unde a susţinut peste 20 de concerte.

Prin magia glasului cu care a fost binecuvântat, romanticul Julio Iglesias îşi va cuceri audienţa, în acompaniamentul orchestrei sale şi susţinut de trei voci suave feminine. Cei prezenţi vor avea o nouă şansă de a-şi asculta şi aplauda artistul favorit pentru interpretările live remarcabile ale melodiilor de succes, precum "Amor, Amor", "Nathalie", "Manuela" sau "All of You".

Artistul a transmis printr-un scurt video un mesaj către fanii din România pentru care a învăţat câteva cuvinte în română.

Până una alta, ne aducem aminte de un moment special din concertul pe care Iglesias l-a susţinut la Cluj în 2008.

Comenteaza