"E o fericire pentru noi că, prostia şi perversitatea fiind nemuritoare, cel puţin proştii şi perverşii in concreto sunt muritori"

Pe lângă activitatea de poet, Mihai Eminescu a avut o carieră de jurnalist politic de şase ani la cotidianul Timpul, iar ocazional a colaborat cu articole politice sau pe teme culturale și la alte reviste sau gazete ale epocii, în perioada 1870-1877 publicând în Albina, Familia lui Iosif Vulcan, Federațiunea, Convorbiri literare şi Curierul de Iași.

Într-unul dintre articolele sale fără titlu publicate în Timpul pe 1 februarie 1880, Eminescu vorbeşte despre optimism şi împărtăşeşte idei care se pot aplica şi în ziua de azi. El este de părere că garanţia triumfului binelui şi adevărului este moartea şi că doar ea ne scapă de proşti şi de perverşi.

"Ca un fel de refugiu de multele inconveniente ale vieţii, Dumnezeu , în înalta sa bunăvoinţă, a dat omului râsul cu toată scara de la zâmbetul ironic până la clocotirea homerică. Când vezi capete , atât de vitreg înzestrate de la natură, încât nu sunt în stare a înţelege cel mai simplu adevăr, capete în care, ca în nişte oglinzi rele, totul se reflectă strâmb şi în proporţii pocite, făcându-şi complimente unul altuia şi numindu-se sarea pământului, ai avea cauză de a te întrista şi de a despera de viitorul omenirii, dacă n'ai şti că după o sută de ani de pildă, peste amâri-două despărţămintele geniilor contimporani, peste balamuc şi puşcărie, va creşte iarbă şi că în amintirea generaţiei viitoare, toate fizionomiile acestea vor fi perit fără de nici o urmă, ca cercurile din faţa unei ape stătătoare. Garanţia învingerii adevărului şi binelui în lumea aceasta, este moartea. Dacă moartea nu s'ar îndura să ne scape de o generaţie în disselecţiune, care produce atâţia Mihăleşti, Fundeşti, Pătârlăgeni, Costineşti, dacă moartea n'ar pune adevărul la adăpost de onoarea de a fi coexistat alături cu partea criminală şi stupidă a omenirii, niciodată naţiile n'a r fi putut strânge acel capital de adevăruri, care înobilează aspra lor luptă pentru existenţă. E o fericire pentru noi că, prostia şi perversitatea fiind nemuritoare, cel puţin proştii şi perverşii in concreto sunt muritori. De acolo râsul, ca un voios semn de încredere în zădărnicia acestei privelişti."