Mai mulţi bani pentru Institutul Oncologic şi Spitalul Judeţean de Urgenţă
- Scris de Andra-Daria Szasz
- 22 Mar 2013, 19:32
- Eveniment
- Ascultă știrea

El a arătat că a fost suplimentat bugetul pentru mai multe instituţii medicale din ţară, printre care şi Institutul Oncologic "Ion Chiricuţă" din Cluj-Napoca şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj.
"În cazul Institutului Oncologic pentru pacient externat, plata a fost de 1.444 de lei, iar acum este de 1.800, la fel ca în cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă", a declarat Eugen Nicolăescu.
Sumele sunt incluse în contractul-cadru pe anul 2013 - 2014.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj, Cristiana Ciortea a explicat că măsura ar fi foarte bună pentru îmbunătăţirea actului medical. "E o măsură foarte bună şi importantă pentru spital. Noi am arătat de ceva vreme că tariful pentru pacient este insuficient pentru a acoperi cheltuielile. Astfel se va putea optimiza asistenţa medicală. Banii în plus ar putea acoperi cheltuielile cu medicamentele sau cu materialele sanitare", a explicat Ciortea.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj, unitatea medicală are aproximativ 50.000 de pacienţi internaţi pe an. La rândul său, de aceeaşi suplimentare de fonduri va beneficia şi Institutul Oncologic "Ion Chiricuţă". "Ne bucurăm că nu primim banii pe pila altor colegi. Vedem favorabil măsura. Noi primim banii pe coeficient diferenţiat, în funcţie de numărul de externări validate, deci orice creştere a coeficientului ne va aduce fonduri în plus", a explicat pentru ZIUA de CLUJ, purtătorul de cuvânt al Institutului Oncologic, doctorul Florian Nicula.
Ministrul Sănătăţii a anunţat că instituţia pe care o conduce a crescut finanţarea cu 51% pentru partea de îngrijire prespitalicescă- policlinică. Nicolăescu a declarat că a crescut finanţarea pentru centrele multi-funcţionale, dar şi pentru îngrijirea acasă. De asemenea, bugetul îngrijiri la domiciliu a crescut cu 64%.