Ziua Internațională a Studenților, sărbătorită la UMF Cluj

Ziua Internațională a Studenților, sărbătorită la UMF Cluj

Ziua internaţională a studenţilor este marcată, în fiecare an, la 17 noiembrie.

"Astăzi, celebrăm Ziua Internațională a Studenților, o ocazie specială de a sărbători pasiunea, dedicarea și dorința studenților de a învăța și de a se dezvolta. Fie că sunteți în căutarea cunoașterii, explorați domenii noi sau contribuiți la comunitatea academică, voi, studenții, sunteți cei care vor schimba lumea de mâine.

Indiferent de domeniul de studiu, sunteți cu toții legați de aceeași pasiune pentru cunoaștere și descoperire. Astăzi, vă felicităm pentru dorința de a explora și de a învăța în fiecare zi.

Sărbătoriți-vă realizările, inspirați pe alții și continuați să vă străduiți să vă îndepliniți visurile!
Happy International Students’ Day! Bonne journée internationale des étudiants!", le transmit studenților reprezentanții Universităţii de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca.

 Ziua Internațională a Studenților, celebrată din anul 1941

Data de 17 noiembrie a fost declarată oficial Ziua Internațională a Studenților în anul 1941 de către Consiliul Internaţional al Studenţilor pentru a comemora evenimentele tragice din 1939 desfăşurate la Praga.

În 1939, ocupanţii nazişti din Cehoslovacia au suprimat, la Praga, o demonstraţie a studenţilor de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Caroline, ce marca momentul creării unei Republici Cehoslovace independente. În urma suprimării demonstraţiilor, opt studenţi şi un profesor au fost executaţi fără proces, iar alţii peste 1.200 de studenţi au fost trimişi în lagăre de concentrare, din care cel puţin 20 nu au supravieţuit închisorii, menţionează site-urile www.study.eu şi www.eusa.eu Cei executaţi au fost profesorul Josef Matousek şi studenţii Jaroslav Klima, Jan Weinert, Josef Adamec, Jan Cerny, Marek Frauwirth, Bedrich Koula, Vaclav Safranek şi Frantisek Skorkovsky. Universităţile pragheze au rămas închise până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, cu excepţia Universităţii germane din Praga, scrie Agerpres.

Ziua internaţională a studenţilor a fost marcată, pentru prima dată, în 1941, la Londra, de Consiliul Internaţional al Studenţilor (care includea mulţi membri din rândul refugiaţilor) în deplin acord cu aliaţii de război, iar tradiţia a fost menţinută de Uniunea Internaţională a Studenţilor.

Mult mai târziu, în toamna anului 1989, tot la 17 noiembrie, slovacii au cerut ieşirea din comunism, prin demonstraţii studenţeşti, urmând ca pe 18 noiembrie să facă acelaşi lucru şi studenţii cehi. Manifestaţia desfăşurată la Praga, la care au participat peste 15.000 de studenţi, s-a soldat cu circa 600 de răniţi. Astfel, 17 noiembrie reprezintă punctul de pornire al manifestaţiilor anticomuniste ale studenţilor din Praga, care au marcat începutul "Revoluţiei de catifea" din Cehoslovacia, potrivit site-ului Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), www.anosr.ro.

loading...
Comenteaza