Zilele Educației - 2-6 octombrie - evenimente și workshop-uri

Zilele Educației - 2-6 octombrie - evenimente și workshop-uri

În această săptămână, din data de 2 octombrie până pe 6 octombrie, se desfășoară la Cluj-Napoca Zilele Educației, un eveniment sprijinit financiar de Primăria municipiului și susținut de Inspectoratul Școlar Județean și Liberty Technology Park.

Timp de 5 zile, evenimentul reunește actorii relevanți în calitatea educației pentru a adresa, în cadrul workshop-urilor, factorii ce contribuie la dezvoltarea sistemului de învățământ, dar și pentru a premia rezultatele excepționale din învățământul preuniversitar clujean. Asociația Cluster de Educație C-EDU propune educației clujene o viziune bazată pe individ, educație incluzivă, interconectare cu comunitatea, adaptabilitate și inovație, colaborare și parteneriate.

Zilele Educației au marcat începutul Lunii Educației la Cluj-Napoca, astăzi, 2 octombrie, cu deschiderea oficială a Zilelor C-EDU, în Sala de Conferințe din cadrul Liberty Technology Park și Gala Învățământului Preuniversitar Clujean, organizat în Sala Auditorium Maximum a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

În continuarea evenimentului, miercuri, 4 octombrie, vor avea loc workshop-uri:

ce adresează implementarea la Cluj-Napoca a strategiei uropeanEducationArea și NewEuropeInnovationAgenda, între orele 9:00 și 12:30, în Biroul de Relații Externe și Investitori, str. Avram Iancu 13-15.

ce adresează perspectiva sistemică a bunăstării tinerilor și rolul educației, între orele 16:00 - 19:30, în Biroul de Relații Externe și Investitori, str. Avram Iancu 13-15.

Joi, 5 octombrie, evenimentul continuă cu un workshop, între orele 10:00 și 12:00, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, sala T1, ce prezintă rezultatele unui studiu de specialitate privind procesul de mapare a factorilor strategici din cadrul programul Rural Urban Hub Cluj.

Vineri, 6 octombrie, evenimentul se va încheia cu extinderea Parcului Educației, prin plantarea arborelui anului 2023 de către membrii C-EDU.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .