Veste bună pentru Florești! Proiectul care aduce noi locuri la școală a primit VERDE

Veste bună pentru Florești! Proiectul care aduce noi locuri la școală a primit VERDE

Una dintre problemele mari cu care se confruntă Floreștiul este lispa locurilor la creșă, grădiniță sau școală. Deja de câțiva ani, administrația locală face eforturi pentru a rezolva situația.

Așadar, Consiliul Local Florești a avut, marți, „pe masă” proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici „Extindere clădire existentă – str. Carpați nr. 12”.

Potrivit documentației, În UAT Florești, odată cu creșterea demografică accentuată în zonă, atât numărul populației, cât și cel al copiilor este în continuă creștere, astfel cum rezultă și din datele provizorii ale Recensământului populației și al locuințelor, runda 2021 publicate de către Institutul Național de Statistică. Datorită tendinței de migrație a locuitorilor din urbanul aglomerat spre comunele învecinate se întrevede necesitatea extinderii spațiilor aferente învățământului pe raza comunei Florești pentru a veni în sprijinul nevoilor cetățenilor.

Ținând seama de faptul că UAT Comuna Florești, județul Cluj este situată în Zona Metropolitană Cluj și are o populație în continuă creștere, având la momentul actual aproximativ 52.735 de locuitori, iar numărul copiilor cu vârste cuprinse între 0 - 6 ani este de 5660, conform adresei nr. 40864/15.05.2022, întocmită de către Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Populației Florești, se justifică extinderii clădirii situate pe str. Carpați nr. 12 cu o construcție cu regim de înălțime parter și două etaje, ce va avea 6 săli de curs, holurile și grupurile sanitare aferente”, se mai arată în referatul de aprobare.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.

Comenteaza