Foto UTCN a participat la Târgul Educațional BMI UAE Education Fair – A Times Higher Education Event, Emiratele Arabe Unite

UTCN a participat la Târgul Educațional BMI UAE Education Fair – A Times Higher Education Event, Emiratele Arabe Unite
| Foto: UTCN

În perioada 13-15 octombrie 2023, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a fost prezentă în cadrul pavilionului STUDY IN ROMANIA la Târgul Educațional BMI UAE Education Fair – A Times Higher Education Event, din Emiratele Arabe Unite.

Participarea universității noastre, alături de alte universități din țară, s-a realizat la inițiativa Consiliului National al Rectorilor, sub emblema Study in Romania. Târgul s-a desfășurat în două locații – Abu Dhabi și Dubai.

"Universitatea noastră a fost reprezentată de doamna Prof. dr. ing. Doina Pîslă, Directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat și domnul Antonio Colceriu, Biroul de Relații Internaționale.

În interacțiunea cu viitorii candidați care au căutat oportunități de studiu, reprezentanții UTCN au promovat programele de studii de licență, masterat, doctorat, programul An pregătitor de limba română, precum și condițiile de admitere, modalitățile de obținere a statutului de bursier al statului român, facilitățile și baza materială de care dispune universitatea noastră", precizează reprezentanții UTCN.

UTCN a participat la Târgul Educațional BMI UAE Education Fair – A Times Higher Education Event, Emiratele Arabe Unite

În cadrul programului au avut loc întâlniri cu scopul de a deschide noi oportunități de colaborare, la eveniment fiind prezente universități din peste 18 țări ale lumii.

Standul UTCN a fost vizitat de un număr mare de participanți foarte interesați de studiile inginerești.

UTCN a participat la Târgul Educațional BMI UAE Education Fair – A Times Higher Education Event, Emiratele Arabe Unite

UTCN a participat la Târgul Educațional BMI UAE Education Fair – A Times Higher Education Event, Emiratele Arabe Unite

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .