UBB înaintează în cercetarea medicală. Investiții record în talente străine

UBB înaintează în cercetarea medicală. Investiții record în talente străine

Șase proiecte de cercetare în domeniul sănătății au fost câștigate de către cercetători internaționali de top prin intermediul UBB Cluj-Napoca.

UBB Cluj-Napoca a obținut șase proiecte de cercetare în domeniul sănătății, prin coordonarea cercetătorilor internaționali în colaborare cu grupuri de cercetare din UBB și din străinătate.

Aceste proiecte reprezintă cea mai mare performanță a unei instituții din țară în cadrul competiției din Planul Național de Redresare și Reziliență a României.

Fiecare proiect este finanțat cu aproximativ 1,2 milioane de euro, pe o durată de 30 de luni, adăugându-se celor 12 proiecte câștigate anterior în aceeași competiție.

Aceste inițiative se înscriu în cadrul UBBMed, abordând domenii de vârf în științele sănătății și biomedicale.

Printre proiecte se regăsesc cercetări precum:

  • Investigarea relației microbiomului cu capacitățile olfactive și starea psihologică
  • Imobilizarea enzimelor prin metode durabile și regenerabile.
  • Terapia țintită a tumorilor cu conjugate multifuncționale de platină (IV)-medicamente.
  • Dezvoltarea unui marker de conectivitate cerebrală pentru detectarea timpurie a bolii Alzheimer.
  • Explorarea interacțiunilor proteice bacteriene pentru cercetarea antibioticelor.
  • Mecanismele neuronale ale psihopatologiei legate de traume în populații de înaltă risc: o investigație multi-metod și prospectivă asupra rolurilor proceselor socio-afective și socio-cognitive.

Aceste proiecte se vor desfășura la UBB, prin colaborarea directă cu diverși cercetători și institute de cercetare, contribuind la dezvoltarea unor noi direcții de cercetare sau consolidându-le pe cele deja existente.

„Mă bucur să văd că și în această competiție UBB rămâne principalul atractor din țară pentru cercetătorii de vârf la nivel internațional, mai ales în noile programe (UBBMed) și în domeniile de vârf ale științei actuale, așa cum au fost de altfel și celelalte 12 proiecte câștigate în 2023. Trebuie să felicit și ministerul de specialitate (al cercetării) pentru efortul de a organiza competiția la timp și sper să-și recupereze bugetul anunțat inițial”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Comenteaza