UBB Cluj explică cum a fost cu achiziția hotelurilor Opera Plaza și Onix pentru universitate

UBB Cluj explică cum a fost cu achiziția hotelurilor Opera Plaza și Onix pentru universitate

În perioada 2021-2024, Universitatea Babeș-Bolyai a achiziționat fostele hoteluri Opera Plaza și Onix din Cluj-Napoca pentru amenajarea unor spații destinate proceselor didactice și de cercetare.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca transmite că achiziția celor două hoteluri Opera Plaza și Onix, transformate ulterior în spații de învățământ, a fost făcută din venituri proprii ale UBB, nicidecum din fonduri de la bugetul de stat, totul printr-un proces "public, transparent și respectând toate prevederile legale în vigoare".

Totodată, UBB precizează că pentru lucrările de amenajare a noilor spații s-au alocat bani din fondurile universității, iar în cazul clădirii fostului Hotel Opera Plaza s-a apelat și la fondurile puse la dispoziția universităților prin Proiectul Operațional Regional (POR) și, în urma unui proiect declarat câștigător.

Noul sediu al Facultății de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai de pe strada Traian Moșoiu din Cluj-Napoca, situat în fostul hotel Opera Plaza, a fost inaugurat în luna aprilie a acestui an.

La clădirea fostului Hotel Onix, UBB au demarat la finalul lunii mai 2025 lucrările de amenajare pentru FSPAC 3, un nou proiect al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, parte din complexul aflat în cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca.

Hotelul Onix a fost cumpărat de universitatea clujeană în 2021 după ce, în 2013, UBB a cumpărat Hotel Topaz pentru aproximativ 1,3 milioane de euro.

Precizările UBB privind cele două achiziții imobiliare vin după ce Libertatea a scris recent că prin cumpărarea celor două clădiri, actualul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, suspendat pe perioada mandatului din funcția de rector al UBB, ar fi "scăpat de datorii" prin aceste achiziții "două companii HoReCa la strâmtoare și au umflat portofoliul constructorilor care fac afaceri preponderent cu statul". Cele două clădiri achiziționate de UBB au costat circa 14 milioane de euro - peste 9 milioane de euro Opera Plaza și 4,6 milioane de euro Hotelul Onix.

Redăm, mai jos, mesajul integral transmis de Universitatea Babeș-Bolyai referitor la cele două achiziții imobiliare:

"Având în vedere interesul deosebit manifestat recent cu privire la achizițiile realizate, din venituri proprii, nicidecum din fonduri de la bugetul de stat, în perioada 2021-2024, de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) pentru amenajarea spațiilor necesare proceselor didactice și de cercetare, facem următoarele clarificări pentru o informare cât mai corectă și completă a publicului:

UBB are cea mai extinsă comunitate academică din România, cu peste 50.000 de studenți cărora li se alătură cadrele didactice și de cercetare, precum și personalul administrativ.

Universitatea noastră a solicitat în repetate rânduri, cel puțin în ultimii 12 ani (înainte și după 2021, prima achiziție de acest tip fiind realizată în anul 2013), aprobări pentru extinderea spațiilor de învățământ, precum și a spațiilor de cazare puse la dispoziția studenților noștri.

În baza unui plan strategic de dezvoltare al conducerii UBB, care vizează utilizarea resurselor UBB disponibile în primul rând pentru creșterea calității actului educațional și dezvoltarea infrastructurii academice pentru comunitatea UBB (studenți și personal didactic/de cercetare și auxiliar), pe fondul creșterii numărului de studenți și a standardelor educaționale/de infrastructură așteptate de aceștia, conducerea UBB a identificat nevoia absolut stringentă a extinderii spațiilor dedicate actului didactic și de cercetare.

În anul 2021, în cadrul unui proces public și transparent de vânzare-cumpărare, UBB a achiziționat clădirea situată pe General Traian Moșoiu, nr. 10-12. Achiziția a fost realizată din fondurile proprii ale Universității, transparent, cu respectarea tuturor prevederilor legale, cu aprobarea Senatului UBB și a Guvernului României, orice achiziție de acest gen având nevoie de aprobare printr-o hotărâre de Guvern. De asemenea, procesul a fost anunțat și în spațiul public prin comunicate ale UBB.

În condițiile în care evoluția comunității noastre academice o cerea, clădirea a fost achiziționată cu obiectivul clar, transparent, declarat și asumat al extinderii spațiilor de învățământ prin realizarea unui nou sediu al Facultății de Drept, a cărui activitate se desfășura în spații mult sub nivelul necesităților.

UBB a apelat și la fondurile puse la dispoziția universităților prin Proiectul Operațional Regional (POR) și, în urma unui proiect declarat câștigător, a semnat la data de 09.10.2024 contractul de finanțare pentru proiectul Restructurare, reabilitare, modificări interioare și schimbare de destinație Corp C2 din hotel în spații de învățământ, depus la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, apelul de proiecte PRNV/99/PRNV_P6/OP4/RSO4.2/PRNV_A22 – PRNV/2023/623/1 – Dezvoltarea infrastructurii educaționale în învățământul universitar.

Obiectivul general al proiectului viza tocmai dezvoltarea unei infrastructuri educaționale moderne și performante prin îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii educaționale ca rezultat al reabilitării, restructurării, refuncționalizării și echipării clădirii de pe str. General Traian Moșoiu, nr. 10-12 , prin crearea de spații de învățământ și funcțiuni administrative a construcției existente. Valoarea totală a contractului de finanțare s-a ridicat la 32.855.946,41 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă s-a ridicat la 31.721.219,6 lei.

Noul spațiu asigură condițiile necesare de calitate, dar și incluzive desfășurării procesului de predare, inclusiv formării la distanță și online, precum și activităților conexe acestuia. Investițiile în dezvoltarea infrastructurii educaționale în învățământul universitar contribuie la asigurarea accesului la medii de învățare care sprijină dezvoltarea personală, coeziunea socială și dezvoltarea sustenabilă.

În același context, la finalul anului 2021, Senatul UBB a aprobat achiziția clădirii situate pe Septimiu Albini nr. 12, destinate uneia dintre cele mai mari facultăți din cadrul Universității noastre, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, cu o comunitate de peste 4.000 de studenți. Spațiul, a cărui procedură de achiziție a fost finalizată în anul 2022, este destinat tot extinderii și amenajării unor spații moderne de învățământ.

Fondurile pentru această achiziție au fost și ele asigurate din veniturile proprii ale UBB, iar achiziția s-a desfășurat public, transparent și respectând toate prevederile legale în vigoare. De asemenea, procesul a fost anunțat și în spațiul public prin comunicate ale UBB.

Modernizarea noii clădiri și amenajarea unor spații moderne de învățare și cercetare este realizată în primul rând din fonduri proprii și vizează realizarea unor spații moderne pentru educație și cercetare, crearea unor spații destinate colaborărilor interdisciplinară, laboratoare de practică, toate adaptate cerințelor comunității universitare în continuă evoluție.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, la fel ca alte mari universități din România, are nevoie în continuare de spații care să asigure accesul studenților la educație și cazare de calitate, al cercetătorilor la facilități la cele mai înalte standarde, respectiv al personalului administrativ la condiții optime de lucru. În condițiile în care mediul universitar românesc tinde spre creșterea constantă a nivelului și alinierea la standardele marilor universități de talie mondială, aceste investiții sunt o condiție nu doar necesară, ci și obligatorie".

Comenteaza