UBB Cluj, ghiduri pentru pandemie, sărbători și vaccinare/Lockdown după alegeri și deschiderea școlilor primare

UBB Cluj, ghiduri pentru pandemie, sărbători și vaccinare/Lockdown după alegeri și deschiderea școlilor primare

Specialiștii UBB Cluj-Napoca au pus la dispoziția comunității și a autorităților patru ghiduri menite să ofere informații și posibile abordări ale problemelor legate de pandemia de COVID-19.

În ghidul general, UBB recomandă continuarea măsurilor generale de control al pandemiei, o campanie de informare care să determine o scădere a reticenței la vaccinare și deschiderea școlilor primare, cu mențiunea că ar trebui ca și măsurile restrictive să fie mai dure. Totodată, cele patru ghiduri conțin și abordări legate de perioada sărbătorilor în contextul pandemiei.

"Analizele făcute de specialiștii UBB în sănătate publică au reliefat următoarele aspecte majore pe care trebuie să ne focalizăm:

  • Continuarea măsurilor generale de control al pandemiei (ex. purtarea măștilor, igiena constantă, distanțarea fizică).
  • Prevenirea și controlul problemelor psihologice asociate pandemiei.
  • Creșterea acceptabilității petrecerii Crăciunului și Revelionului în solitudine (fără petreceri și colindat, cu interacțiune socială minimă).
  • Scăderea reticenței la vaccinare COVID-19 / Creșterea intenției de vaccinare printr-o campanie de informare adaptată pentru diferite segmente de populație.
  • Creșterea acceptabilității unui potențial lockdown după alegerile parlamentare din 2020.
  • Deschiderea școlilor până în clasa a IV-a, combinată cu restricții mai severe care să compenseze prezența fizică a copiilor și profesorilor și cu măsuri de suport (ventilație, distanță, mască și în pauze).
  • Introducerea testării periodice de masă cu teste rapide, care să permită redeschiderea economiei cât mai repede”, se arată în Ghidul General, secțiunea Ce trebuie făcut.

Documentele realizate de UBB, pot fi consultate integral AICI, și cuprind:

- un Ghid general de recomandări de sănătate publică adaptate condițiilor prezente ale pandemiei și de principii psihologice care facilitează asimilarea lor în comportamentul individual (inclusiv pentru vaccinare), principii care pot fi utilizate și pentru alte recomandări de sănătate care urmăresc modificări cognitiv-comportamentale pe scară largă

- un Ghid de autoreglare psihologică în pandemie;

- un Ghid de reglare comportamentală – Schimbarea rutinei de viață;

- un Ghid psihologic pentru sărbătorile de iarnă în pandemie.

Ghidurile au fost elaborate de specialiștii UBB în psihologie și sănătate publică, cu implicarea unor specialiști din cadrul Asociației Psihologilor din România.

Comenteaza