UBB are o linie completă de studiu al informaticii în limba germană

UBB are o linie completă de studiu al informaticii în limba germană
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) și companiile Porsche AG, MHP Consulting – a Porsche Company și NTT DATA România au convenit asupra înfiinţării unui program de master în germană în specializarea informatică. Programul de licenţă în germană, demarat în 2014, va fi prelungit pe încă trei ani.

„Am găsit aici, la UBB, nişte tineri foarte motivaţi. Învăţământul în România este mai mult aplecat către partea teoretică, noi am considerat că trebuie să punem accent pe practică. Noi avem internshipuri, stagii de pregătire practică pentru ca aceşti studenţi să poată să realizeze încă din prima zi ceea ce înseamnă viaţa de zi cu zi într-o mare companie.

Practic, este un câştig de ambele părţi. Pe de altă parte, nu toată lumea îşi permite să studieze în Marea Britanie sau în Germania, de aceea o linie de studiu în limba germană este binevenită. Noi avem astfel de parteneriate în alte ţări, însă în România este primul de acest gen”, a declarat Oliver Oswald, director general al MHP Consulting.
 
„Este foarte bine că există asemenea programe într-o universitate, însă noi vrem să mergem şi mai departe şi de aceea am propus conducerii UBB să întreprindă o campanie de popularizare în oraşele unde există şcoli, licee în germană pentru că în grădiniţe părinţii îşi îndreaptă deja copiii către această limbă.

Din păcate, la Cluj constatăm că se reduc locurile cu predare în germană la şcolile unde se făcea acest lucru. Noi am început să angajăm absolvenţi ai acestei linii, dar nu neapărat acesta este scopul, ci faptul că am convins şi alte companii importante care să se alăture demersului de sprijinire a învăţământului în ţara noastră”, susţine Daniel Metz, CEO al companiei NTT DATA România.  
 
„Companiile s-au implicat nu numai pe partea financiară, ci şi pe cea logistică, atât prin personalul specializat alocat, cât şi prin spaţiile puse la dispoziţie. Aceşti tineri sunt şi puţin preselectaţi, provenind din familii în care s-a investit în educaţia copiilor. Sperăm că Ministerul Educaţiei Naţionale va aproba, de anul viitor, majorarea numărului de locuri alocate”, a menţionat prorectorul UBB, Rudolf Graef.

Documentul prevede continuarea sponsorizării specializării informatică în germană, nivel licenţă, dar şi finanţarea unui program nou de master în limba germană - sisteme informatice avansate: proiectare, modelare, dezvoltare. Colaborarea dintre mediul universitar şi cel de afaceri pune astfel bazele unui program complet de studii în limba germană în domeniul informaticii, atât la nivel licenţă, cât şi la nivel master. 
 
Până acum în cadrul programului care scoate anual la concursul de admitere 75 de locuri, au fost înmatriculaţi, la nivel licenţă, 170 de studenți care participă la programe de mentorat, internship și cursuri susținute de cadre didactice din UBB și din universități din Germania și Austria, dar și de specialiști din companiile partenere.

Cele trei companii au semnat, în 2014, un contract pentru finanţarea primului program de studiu nivel licenţă de informatică cu limba de predare germană, din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică (FMI). Acordul prevedea sprijinirea programului de studiu informatică în germană prin finanţarea activităţilor didactice, de cercetare şi susţinerea financiară a studenţilor din cadrul programului. Sponsorizarea se ridică la 20.000 de euro din partea fiecărei companii.
 
Programa de studiu este sincronizată cu cele similare ale universităţilor din Germania, cu respectarea tuturor standardelor de calitate. Implicarea companiilor partenere constă în sprijin financiar acordat programului de studiu informatică în limba germană din cadrul FMI în perioada 2017-2020, dar şi în consultanţă oferită de specialişti în domeniu.

Comenteaza