Studenții cer demisia unui profesor de la Teatru și Film, acuzat de hărțuirea studentelor: „Este intolerabil. Nu poate rămâne la catedră”

Studenții cer demisia unui profesor de la Teatru și Film, acuzat de hărțuirea studentelor: „Este intolerabil. Nu poate rămâne la catedră”

Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) și Asociația Studenților Facultății de Teatru și Film (ASFTF) cer public demisia lectorului universitar dr. Ion-Tudor Indolean, după ce Comisia de Etică a UBB a stabilit că acesta a săvârșit fapte de hărțuire de gen.

Potrivit unui comunicat transmis de cele două organizații studențești, sesizările au fost formulate încă de la începutul anului universitar, când mai multe studente au reclamat un comportament repetat pe care îl descriu drept abuziv și intimidant.

În urma investigației, Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a încadrat faptele drept hărțuire de gen, iar prin Hotărârea nr. 4/2026 a dispus sancționarea cadrului didactic. Măsura constă în suspendarea, pentru o perioadă de cinci ani, a dreptului de a participa la concursuri de promovare, de a candida pentru o funcție didactică superioară sau de conducere și de a face parte din comisii de concurs. Studenții susțin însă că sancțiunea nu este proporțională cu gravitatea faptelor.

„Odată cu această hotărâre avem confirmarea faptelor semnalate. Abuzul s-a petrecut. (...) Sancțiunea dispusă este complet insuficientă față de gravitatea acestor fapte și îi permite să rămână la catedră ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, transmit reprezentanții OSUBB și ASFTF.

Contestația a fost respinsă. Acuzații grave din partea studentelor

Studentele, împreună cu organizațiile studențești, au contestat sancțiunea la Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar (CNEMU), însă contestația a fost respinsă. În aceste condiții, organizațiile au decis să facă public cazul și solicită demisia profesorului.

„Solicităm demisia profesorului lector univ. dr. Ion-Tudor Indolean pentru acțiunile sale abuzive, în detrimentul studentelor de la Facultatea de Teatru și Film. Hărțuirea este intolerabilă în spațiul universitar”, au transmis reprezentanții studenților.

În comunicatul făcut public sunt prezentate mărturii ale mai multor studente, care descriu un tipar de comportament ce ar fi inclus comentarii despre viața personală și relațiile romantice, remarci privind aspectul fizic, invitații repetate în afara cadrului academic, avansuri, atingeri fără consimțământ și folosirea poziției de profesor pentru a crea o apropiere personală.

Potrivit organizațiilor studențești, unul dintre cele mai grave episoade ar fi avut loc la o petrecere organizată după un proiect academic, unde profesorul ar fi fotografiat și filmat studente fără acordul acestora, ar fi avut un comportament insistent și ar fi făcut remarci cu tentă sexuală. Într-un alt episod descris în mărturii, o studentă susține că profesorul ar fi prins-o de încheieturi și ar fi tras-o spre el după ce aceasta i-a cerut să înceteze comportamentul respectiv.

Studenții precizează că aceste relatări au fost depuse în cadrul procedurilor instituționale și au stat la baza sesizării analizate de Comisia de Etică a UBB.

„Studenții trebuie să fie în siguranță”

OSUBB și ASFTF afirmă că principalul obiectiv este protejarea studenților și crearea unui mediu universitar sigur.

„O universitate care pretinde excelență academică are obligația de a garanta siguranța și demnitatea studenților săi. (...) Singurul răspuns acceptabil la hărțuirea de gen în spațiul universitar este demisia”, se arată în poziția publică.

Reprezentanții studenților îi încurajează pe cei care au trecut prin experiențe similare să le semnaleze și spun că vor continua demersurile până când profesorul nu va mai preda în cadrul universității.

Decan: „Facultatea a acționat cu celeritate și a tratat cazul cu maximă seriozitate”

Decanul Facultății de Teatru și Film a UBB, conf. univ. dr. habil. Claudiu Turcuș, susține că instituția a reacționat imediat după ce studentele au depus sesizările privind faptele de hărțuire ale lectorului Ion-Tudor Indolean și că dosarul a fost înaintat Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, aceasta fiind autoritatea competentă să analizeze cazul.

„Facultatea a acționat cu celeritate și a luat foarte în serios cazul studentelor care au depus sesizarea. Le-am audiat și am colaborat pe tot parcursul cu studenții și studentele care ne-au informat despre cele întâmplate. Am constatat că faptele reclamate nu țineau de competența unei comisii de disciplină a facultății, ci de cea a Comisiei de Etică a UBB, motiv pentru care am transmis dosarul mai departe. Comisia de Etică a analizat cazul, a audiat toate persoanele implicate și a dispus sancțiunile prevăzute de reglementările existente. Ulterior, studenții au contestat decizia la Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar, însă aceasta a menținut sancțiunile stabilite de UBB. Este un caz care a parcurs toate etapele procedurale și a fost tratat cu celeritate.

În momentul acesta, ceea ce se solicită de către studenți este o atitudine morală față de cadrul didactic cerând demisia despre care știm că e un act bilateral. Nu avem absolut nimic de a face aici. Nu putem acționa”, a declarat Claudiu Turcuș pentru Ziua de Cluj.

Turcuș: „Nu pot solicita demisia unui cadru didactic”

Întrebat dacă susține solicitarea studenților privind demisia cadrului didactic, decanul a explicat că atribuțiile sale sunt limitate de cadrul legal și că nu se poate substitui Comisiei de Etică.

„Comisia de Etică a constatat că profesorul a încălcat normele de etică și deontologie profesională și a aplicat sancțiunile pe care le-a considerat potrivite. Eu nu mă pot substitui acestei comisii și nici nu pot dispune destituirea unui cadru didactic. Nu pot solicita nici demisia acestuia, pentru că aș comite, la rândul meu, un abuz. În prezent, cadrul didactic își desfășoară activitatea în condițiile stabilite prin hotărârea Comisiei de Etică, respectiv sub monitorizarea procesului didactic pentru o perioadă de doi ani”, a precizat Claudiu Turcuș.

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .