Sindicaliştii din educaţie cer introducerea în şcoală a cursurilor de prim ajutor

Sindicaliştii din educaţie cer introducerea în şcoală a cursurilor de prim ajutor
Sindicaliştii solicită autorităţilor introducerea cursurilor de prim ajutor în curricula şcolară, predate de personal calificat, arătând că este extrem de important ca elevii să ştie cum să intervină în cazul unui accident.

Aceştia atrag atenţia că măsurile de prim ajutor pot face diferenţa între viaţă şi moarte în cazul unor situaţii critice. Sindicaliştii din educaţie spun că aceste cursuri ar trebui predate de personal calificat, atenţionând că angajaţii SMURD şi cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, în cazul în care ar putea prelua şi această responsabilitate, sunt puţini şi nu pot acoperi toate şcolile.

"România este o ţară unde se poate întâmpla oricând o catastrofă, un cutremur puternic, inundaţii sau orice altă tragedie, iar în asemenea context, primele acţiuni ale noastre, indiferent de vârstă, fac diferenţa între viaţă şi moarte. Educaţia, şi în acest sens, în sensul de salvare a vieţii, este foarte importantă", a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu.

În acelaşi timp, liderul sidical spune că există şi discipline de studiu care ar putea aborda aceste teme, cum ar fi biologia. „Copiii, în urma unor cursuri pe care le pot face la şcoală, ar deveni profesori pentru părinţii lor, în sensul de a-i învăţa cum să acţioneze în situaţii critice", a mai spus preşedintele FSLI.

 

Comenteaza