Simulare Evaluare Națională: Au venit rezultatele pentru elevii din Cluj/ Cele mai bune note, la Matematică

Simulare Evaluare Națională: Au venit rezultatele pentru elevii din Cluj/ Cele mai bune note, la Matematică

Elevii de clasa a VIII-a au primit luni, 31 martie, rezultatele obținute la probele scrise în cadrul simulării examenului de Evaluare Națională.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

La nivelul județului Cluj, simularea examenului de Evaluare Națională 2025 s-a desfășura în 112 unități de învățământ preuniversitar, dintre care 45 de unități de învățământ sunt din municipiul Cluj-Napoca, pentru cei 6.099 de elevi ai claselor a VIII-a, dintre care 3.314 sunt elevi din municipiul Cluj-Napoca.

Și în această sesiune a simulării examenului de Evaluare Națională 2025 lucrările elevilor au fost scanate și încărcate în platforma națională destinată evaluării digitalizate a lucrărilor scrise, fiind evaluate, aleatoriu, de către profesori evaluatori, din alte județe, decât cel de proveniență a lucrărilor.

Rezultatele simulării sunt comunicate astăzi, 31 martie 2025, individual, elevilor, de către cadrele didactice care predau la clasă. În conformitate cu prevederile O.M.E.C., nr.6479/30.08.2024, privind organizarea simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2024–2025, notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/părintelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Clujul, peste media națională

În județul Cluj, rezultatele obținute de elevii claselor a VIII-a, la simularea examenului de Evaluare Națională, sesiunea martie 2025, evidențiază o rată a notelor peste 5,00 (cinci) de 80,87%, arată IȘJ Cluj.

La Limba și literatura română 76,76% dintre elevi au luat note peste 5,00, la Matematică procentul a fost de 82,56%, iar la Limba și literatura maternă, de 97,75%, procentul notelor peste 5,00 fiind în Cluj peste media națională la toate probele.

Pe tranșe de note și pe discipline, rezultatele elevilor clujeni se prezintă astfel:

Simulare Evaluare Națională:  Au venit rezultatele pentru elevii din Cluj / Cele mai bune note, la Matematică

Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale, la nivel național

 I. Limba și literatura română - număr note mai mari sau egale cu 5: 103.629, respectiv un procent de 64,01%, în scădere față de anul anterior (73,98%).

II. Matematică - număr note mai mari sau egale cu 5: 115.879, adică 71,97%, procent aproape dublu față de 2024 (42,37%)

III. Limba și literatura maternă - număr note mai mari sau egale cu 5: 8.566, 89,16% dintre candidați, procent în scădere față de anul anterior - 82,93%.

Evaluarea lucrărilor s-a derulat în condiții similare cu cele de examen, digitalizat. În acest context, lucrările au fost distribuite aleatoriu evaluatorilor din toată țara, arată Ministerul Educației.

Conform metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor naționale, la o diferență mai mare de un punct între notele acordate de cei doi evaluatori, lucrările sunt recorectate de alți doi evaluatori, nota finală fiind obținută ca medie aritmetică a celor două note cu valori centrale, după eliminarea notelor extreme (cea mai mare și cea mai mică).

Din acest punct de vedere, față de sesiunea similară a anului trecut, se remarcă o creștere semnificativă a acurateței evaluării:

  • 8,81% lucrări reevaluate la limba și literatura română anul acesta, față de 11,39% în 2024;
  • 0,1% lucrări reevaluate la matematică anul acesta, față de 0,25% în 2024
  • 4,8% lucrări reevaluate la limba și literatura maternă anul acesta, față de 8% în 2024.
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .