S-au grăbit la Luminaţie VIDEO

S-au grăbit la Luminaţie VIDEO
Zi plină de rugăciune şi lumânări aprinse pentru odihna sufletului celor plecaţi dintre noi. În Transilvania, pe 1 noiembrie are loc Luminaţia. După o veche tradiţie celtică, adusă de catolici în Ardeal şi, ulterior, adoptată de ortodocşi, oamenii merg în cimitire cu flori şi lumânări, pe care le aşează la căpătâiul celor dragi trecuţi la cele sfinte.

În acest an, mulţi dintre clujeni nu au mai aşteptat seara pentru a mearge să aprindă lumânări. O bună parte dintre cei veniţi la cimitir nu sunt din oraş, dar îşi fac timp, o zi pe an, să îngrijească mormintele. Vezi în materialul video ce spun aceştia

Deşi nu e trecută în calendar, ziua morţilor este una dintre cele mai populare sărbători din Ardeal. Preluată de la catolici, vechea tradiţie este respectată încă, chiar dacă s-a mai modernizat în ultimii ani. Etnologul Maria Golban Şomlea explică geneza acestei sărbători, în materialul video

De Luminaţie, peste 500 de politişti şi jandarmi vor fi prezenţi în zona cimitirelor şi a bisericilor, iar agenţii de circulaţie vor fluidiza traficul.

Reporter: Ancuţa Stăvar
Imagine: Călin Fedeleş

 

Comenteaza