Rezidențiat 2026. Anunțul Ministerului Sănătății despre concurs. Ce trebuie să știe candidații

Rezidențiat 2026. Anunțul Ministerului Sănătății despre concurs. Ce trebuie să știe candidații

Examenul național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie va avea loc, anul acesta, în data de 15 noiembrie.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, 22 ianuarie 2026, că examenul din acest an se va desfășura la fel ca cel din anul 2025.

„Ministerul Sănătăţii, împreună cu Alianţa Universitară G6 UMF, informează candidaţii şi publicul interesat că, pentru Concursul naţional de intrare în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, care se va desfăşura în data de 15 noiembrie 2026, se vor păstra acelaşi model de concurs şi aceleaşi bibliografii utilizate în anul 2025”, au transmis reprezentanții ministerului.

Potrivit MS, decizia a fost adoptată în urma consultărilor dintre Ministerul Sănătăţii şi reprezentanţii universităţilor de medicină şi farmacie membre ale Alianţei G6 UMF, având ca obiectiv principal asigurarea stabilităţii, predictibilităţii şi echităţii pentru toţi candidaţii care se pregătesc pentru concursul de rezidenţiat.

„Menţinerea aceluiaşi format şi a aceleiaşi bibliografii permite candidaţilor să îşi continue pregătirea în condiţii clare şi transparente, fără modificări de substanţă care ar putea afecta procesul educaţional şi de evaluare”, se explică în mesajul Ministerului Sănătății.

Comenteaza