PREMIERĂ: Elevii își vor putea vedea lucrările înainte de a decide dacă contestă notele la Evaluarea Națională și BAC
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Aug 2024, 10:29
- Educaţie
- Ascultă știrea
Elevii vor putea să-și vadă lucrările înainte de a contesta notele la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025, prevede una dintre regulile de organizare a examenelor naționale, anunțate de Ministerul Educației.
Modificarea făcută de Ministerul Educației este o premieră istorică și oferă „posibilitatea vizualizării lucrărilor după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de contestații, atât la evaluarea națională, cât și la bacalaureat”, scrie Edupedu.ro.
Decizia se pare că ar fi venit după ce în luna iunie, numeroși părinți și mai multe organizații au făcut o solicitare către ministra Educației, Ligia Deca, pentru ca elevii să depună contestațiile la Evaluarea Națională și la Bacalaureat după ce își văd lucrările deja evaluate și notele date de fiecare dintre cei doi sau patru profesori corectori.
Ministerul Educației a răspuns celor peste 20.000 de absolvenți de liceu care au dat Bacalaureatul anul acesta și au semnat o petiție că nu vor putea să-și vadă lucrările înainte de contestație, pentru că „vizualizarea lucrărilor înainte de etapa de depunere a contestațiilor ar presupune modificarea legislației aplicabile”.
Potrivit Ministerului Educației, anul acesta, după anunțarea rezultatelor finale, în sesiunea iunie - iulie a Bacalaureatului au fost depuse 51.373 de contestații, iar pentru 48.896 de lucrări notele inițiale au fost modificate (în plus sau minus).
La Evaluarea Națională au fost depuse 27.640 de contestații. În cazul a 14.720 de lucrări, contestațiile au schimbat nota prin creștere, iar pentru 9.646 de lucrări, notele au fost modificate prin scădere.