Pod din spaghete, premiat la o competiţie internaţională

Pod din spaghete, premiat la o competiţie internaţională
O construcţie din paste făinoase, realizată de un grup de studenţi ai UTCN, a reuşit performanţa de a susţine aproape 500 de kilograme. Pentru succesul lor, tinerii au fost recompensaţi cu trofeul unei competiţii internaţionale.

O echipă formată din studenţi ai anului III din cadrul Facultăţii de Construcţii a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) a câştigat locul I la competiţia Spaghetti Bridge Building, care a avut loc la Debrecen, Ungaria. Clujenii au reuşit cel mai bun rezultat, atât în cadrul competiţiei „TörDElő" 2015, obţinând locul 1 în competiţie dintre cele 26 de echipe participante şi dreptul de a găzdui cupa "călătoare" pentru încă un an, cât şi privind istoricul rezultatelor obţinute de către echipele UTCN.

"De regulă primii trei clasaţi la această competiţie trec mai departe, la campionatul mondial. Noi nu ar fi trebuit să participăm pentru că eram deja pe podium (n.red. - în primăvară, echipa a obţinul locul al doilea la campionatul mondial), însă aveam de anul trecut aşa numita <<cupă călătoare>>, un premiu care se acordă pentru cel mai bun rezultat la concursul de la Debrecen, şi pentru că trebuia să îl dăm înapoi organizatorilor am considerat că este frumos să ne prezentăm la competiţie. Am câştigat şi de această dată locul întâi cu o construcţie care a ţinut 496,8 kilograme", a explicat profesorul Ferdinand-Zsongor Gobesz, coordonatorul echipei. Rezultatul de anul acesta a depășit cele 492,1 kg obținute în 2014 de către echipa "Corvin", tot din cadrul Facultății de Construcţii, rezultat care reprezenta recordul competiției.

La prima vedere pare o joacă, însă construcţia este, de fapt, o adevărată lucrare de artă. Fiecare produs realizat din paste făinoase reprezintă o structură de rezistenţă care trebuie să suporte greutăţi de sute de kilograme. În cadrul UTCN, participarea la concursurile internaţionale de acest fel a început în urmă cu şase ani. Prima dată, podurile au fost testate la nivel local, iar în 2012, respectiv în 2014, echipele universităţii clujene au reuşit să se claseze în fruntea podiumului la campionatul mondial - secţia poduri.

Participarea la competiţii este o motivaţie în plus pentru studenţi de a se dedica domeniului de studiu ales. Fiind vorba despre activităţi inedite, tinerii sunt atraşi şi ajung să îşi documenteze mai bine cunoştinţele teoretice acumulate în timpul anilor de studiu, dar şi să aplice în mod practic ce au învăţat. "Reacţiile studenţilor sunt foarte bune. Ideea noastră a fost să le oferim o modalitate de a îşi testa în mod practic cunoştinţele într-un ambiet care să le asigure şi distracţie sau aventură, dar şi posibilitatea succesului", precizează Gobesz.

Studenţii care se înscriu la aceste concursuri trebuie să fie integralişti, să aibă note bune şi să fie dispuşi la eforturi suplimentare în afara curiculei. După ce se formează echipele, se studiază materialele, se realizează modelul după şabloane şi se fac teste. Produsele executate de studenţii clujeni se înscriu la categoria grea - poduri cu deschidere un metru, cu înălţimea maximă de 60 de centimetri, iar masa totală nu poate depăşi 1.000 de grame. "Urmărim nu doar eforturile, ci şi deplasările, materialul fiind foarte casant. Dacă rezultatele sunt în regulă, se poate trece la crearea instrumentelor care ajută la construcţie. Dacă rezultatul nu este satisfăcător, atunci se modifică modelul şi se reface partea centrală. Pentru construcţie trebuie să îşi facă şabloane, avem instrumente cumpărate - aparat de şlefuit, aspirator, se fac teste. Construcţia propriu-zisă durează în jur de o săptămână şi jumătate, în funcţie şi de modelul ales, după care trebuie să îşi facă şi cutie de transport ca să ferească produsul de umezeală sau şocuri, după care podurile se supun testului de rupere", explică profesorul.

De-a lungul anilor, pe lângă concursurile de construit poduri din paste făinoase, studenţii Universităţii Tehnice au mai participat la competiţii de seismic design (turnuri care să reziste simulării unui cutremur) sau construirea unor canoe din beton.

Comenteaza