Opt elevii români, dintre care doi din Cluj, premiați la Olimpiada Internațională de Lingvistică
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Iul 2023, 11:34
- Educaţie
- Ascultă știrea

Lotul olimpic a fost coordonat și pregătit de cadre didactice de la Facultatea de Litere a Universității din București, precum și un cadru didactic asociat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Cei opt elevi români participanți la Olimpiada Internațională de Lingvistică (IOL) 2023, ținută la Bansko, în Bulgaria, au obținut câte un premiu. La competiția care a avut loc între 21 și 29 iulie, au participat 52 de echipe din peste 35 de țări, potrivit datelor de la organizatori, scrie edupedu.ro.
În acest an, în premieră, România a avut un lot de 8 elevi, format din două echipe, una de băieți și una de fete. Ambele sunt recunoscute ca echipe oficial participante, dar doar cea de băieți a primit finanțare de la Ministerul Educației. Pentru participarea echipei de fete a fost nevoie să se găsească sponsori, după cum au scris organizatorii olimpiadei din România într-o postare pe Facebook, pe 20 iulie.
La coordonarea și pregătirea lotului olimpic au participat Valentina Cojocaru și Roxana Preda, asistenți universitari doctori la Facultatea de Litere a Universității din București și Paul Helmer, fost olimpic, cadru didactic asociat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Iată elevii premianți:
Medalie de aur:
Vlad-Ștefan Oros – clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Timișoara
Medalii de argint:
Matei Chirilă – clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca
Mihai-Alexandru Bratu – clasa a XII-a, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, Târgu Jiu
Elena Păvăloaia – clasa a IX-a, Colegiul Național „Sfântul Sava”, sector 1, București
Medalii de bronz:
Mihaela Anghel – clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Alexandru Ghica”, Alexandria
Valeriia Pishchymukha (originară din Ucraina) – clasa a X-a, Colegiul Național „George Coșbuc”, Cluj-Napoca
Mențiuni (Honorable Mentions):
Andrei Cristian Nedelea Bolboacă – clasa a IX-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, sector 2, București
Elena-Tamara Ivanof – clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea) – mențiune onorabilă
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei