NTT DATA România şi UBB formează o nouă generaţie de IT-işti. Cât costă şi când încep cursurile

NTT DATA România şi UBB formează o nouă generaţie de IT-işti. Cât costă şi când încep cursurile
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), cu sprijinul companiei NTT DATA România, înfiinţează la Cluj-Napoca un program postuniversitar de pregătire şi formare profesională în informatică.

Acest program este acreditat de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MECNCS) şi va începe în noiembrie. Noul program de studiu reprezintă o oportunitate pentru persoanele absolvente de studii universitare, care îşi doresc o reprofilare (absolvenţi de facultate cu orice profil) spre zona de IT & software.

"Din dorinţa de a învesti în dezvoltarea competenţelor IT şi de a creşte această comunitate, am dorit ca pe lângă academiile interne pe care le susţinem, pe lângă linia de informatică în limba germană, din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică a UBB, să susţinem şi acest curs postuniversitar, un program acreditat, care oferă diplome avizate de MECNCS", a declarat Daniel Metz, CEO al NTT DATA România.

Cu un număr maxim de 100 de persoane, programul oferă celor interesaţi posibilitatea de a începe o pregătire de specialitate în domeniul informatică, premiza unei posibile viitoare cariere de succes în IT. Studenţii vor lua parte la un act de învăţământ de nivel înalt, oferit de către Facultatea de Matematică şi Informatică, având contact direct cu mediul de business performant oferit de NTT DATA România.

Cursurile vor fi susţinute de către cadre didactice din universitate, cât şi de către angajaţii NTT DATA România, în amfiteatrele şi laboratoarele pe care NTT şi UBB le pun la dispoziţie. Durata unui program de studiu este de doi ani şi se va desfăşura pe o structură de patru semestre, cu un cost de 2.500 lei/semestru, stabilit de către UBB.

Comenteaza