Noua echipă de prorectori a fost validată de Senatul UMF Cluj-Napoca

Noua echipă de prorectori a fost validată de Senatul UMF Cluj-Napoca

Noua echipă de prorectori a Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a fost validată în ședința Senatului din data de 4 februarie 2020.

După alegerile pentru funcţia de rector care au avut loc la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca şi în urma cărora prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă să conducă instituţia, a fost rândul noilor prorectori să fie validaţi.

Cine sunt prorectorii Universităţii de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca:

Prof. dr. Daniel Mureșan – Prorectoratul pentru Dezvoltarea Academică și Administrație Universitară

Daniel Mureșan este șeful Disciplinei Obstetrică-Ginecologie I, fost prodecan al Facultății de Medicină și membru în Senatul Universității.

Prof. dr. Carmen Mihu – Prorectoratul Didactic

Carmen Mihu este șef al disciplinei Histologie, fost prodecan al Facultății de Medicină și membru în Senatul Universității.

Prof. dr. Mihaela Băciuț - Prorectoratul Științific

Mihaela Băciuț își desfășoară activitatea în cadrul Disciplinei Chirurgie Maxilo Facială și Implantologie a Facultății de Medicină Dentară și este membru în Senatul universitar.

Conf. dr. George Dindelegan – Prorectoratul pentru Rezidențiat și Cursuri Postuniversitare

George Dindelegan face parte din colectivul Disciplinei Chirurgie I a Facultății de Medicină, este Director al Centrului de aptitudini practice și simulare în medicină și membru în Senatul universitar.

Prof. dr. Radu Nicolaie Oprean – Prorectoratul pentru Asigurarea Calității și Relații Internaționale

Radu Nicolae Oprean este șef al disciplinei Chimie Analitică și Analiză Instrumentală, a fost director al Școlii Doctorale și a fost prorector al Universității în perioada 2008-2012.

“Alegerea echipei de prorectori care va fi alături de mine în implementarea tuturor planurilor pe care le-am propus pentru acest mandat este un moment important al activității mele ca rector al Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”. Dintotdeauna am fost de părere că sinergia unei echipe este cea care duce la împlinirea celor mai curajoase proiecte. Prin numirea colegilor mei prorectori, pe care vi-i prezint astăzi, mă asigur de continuitatea realizărilor importante care au făcut din instituția noastră un etalon de profesionalism în educarea și pregătirea studenţilor noștri” a declarat prof. univ. dr. Anca Buzoianu, rector al Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Membrii Senatului au votat în unanimitate numirea în funcție a prorectorilor Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, pentru mandatul 2020-2024.

 

Comenteaza