Ministrul Educaţiei vrea cod de etică în şcoli “Nu aş fi vrut să spun asta, dar se pare că e necesar”

Ministrul Educaţiei vrea cod de etică în şcoli “Nu aş fi vrut să spun asta, dar se pare că e necesar”
Ministrul Adrian Curaj a declarat că este necesară implementarea unui cod de etică în instituţiile de învăţământ din România.

În contextul dezbaterii cazului educatoarei din Timişoara, care a fost înregistrată jingnind copiii, ministrul Educaţiei a susţinut că este necesară implementarea unui cod de etică în instituţiilor de învăţământ din ţară, având în vedere evenimentele negative tot mai dese din unităţile şcolare. Anul trecut, la Cluj a fost semnalat un caz asemănător: o învăţătoare care îi numea pe elevi „jumătate de creier".

"Trebuie să dezvoltăm ceva ce este pus în legi, un Cod de etică, avem nevoie de acest cod şi cred că este momentul să îl dezvoltăm. Eu cred că este necesar, nu aş fi vrut să spun asta, dar se pare că e necesar. Vom putea discuta despre un Cod de etică în şcolile româneşti de care avem nevoie şi care se uită la spaţiul şcolii, al educatorului, şi la spaţiul educatului şi al membrilor familiei, este un întreg", a spus Adrian Curaj, ministrul Educaţiei. Pe de altă parte, acesta nu a explicat concret c ear trebui să conţină noul document, menţionând că rolul ministrului este acela de a deschide un spaţiu de dialog şi de a îi pune pe profesionişti să discute şi să ia decizii pe baza experţilor.

Elaborarea unui astfel de cod a început în urmă cu câţiva ani, însă s-a oprit la stadiul de proiect

 

Comenteaza