Foto Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca, la Conferința Națională „Împreună pentru integrare”

Tema conferinței a atins o problemă arzătoare a învățământului românesc: integrarea școlară a elevilor cu CES - cerințe educațional speciale.

Vineri, 3 martie 2023, de la ora 14.00, la Centrul de Conferințe Univers T, Sala Jupiter, din cadrul Complexului hotelier Univers T, Cluj-Napoca s-a desfășurat CONFERINŢA NAȚIONALĂ ,,ÎMPREUNĂ PENTRU INTEGRARE”, eveniment de multiplicare a Proiectului Erasmus+ ,,You need to know me to teach me” (,,E nevoie să mă cunoști ca să mă poți învăța”), cu nr de identificare: 2021-2-RS01-KA210-SCH-000048967.

Tipul proiectului: KA2-01. Small scale partnership in school education Coordonator: Škola sa domom za učenike oštećenog sluha i govora "11.Maj"   Jagodina, SerbiaPartener:  Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca.

Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca este o instituție publică cu tradiție de peste 130 de ani în educarea copiilor cu dizabilități auditive și/sau asociate.

Îmbinând tradiția cu inovația, oferim servicii educative și terapeutice în cadrul departamentelor școlii: centrul pentru intervenție timpurie, grădiniță, învățământul primar, gimnazial și liceal.

Anual, aproximativ 200 de copii și elevi cu dizabilități auditive din mai multe județe ale țării beneficiază de: activități educative, activități de terapii specifice și de compensare (logopedie, dezvoltarea limbajului și a comunicării verbale, antrenament auditiv, audiologie educațională, educație psihomotrică, ritmică), terapii complexe și integrate, activități extrașcolare. În funcție de particularitățile dizabilității, abordarea educațională îmbină terapia auditiv-verbală, metoda verbo-tonală, limbajul mimico-gestual, limbajul dactil, labiolectura și comunicarea totală.

Activitățile desfășurate în cadrul instituției vin în întâmpinarea nevoilor educaționale, emoționale și sociale ale copiilor și elevilor în vederea unei cât mai rapide integrări sociale.

La evenimentul, organizat de Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca,  au participat reprezentanți de la: Inspectoratul Școlar Județean Cluj,

Consiliul Județean Cluj, Universitatea ,,Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca,  Casa Corpului Didactic Cluj, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Cluj, dar și 87 de învățători și profesori pentru învățământul primar (grupul țintă vizat).

Tema conferinței a atins o problemă arzătoare a învățământului românesc: integrarea școlară a elevilor cu CES. În fapt, parteneriatul educațional transnațional dintre Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca cu Škola sa domom za učenike oštećenog sluha i govora "11.Maj"  din Jagodina, Serbia, a fost inițiat cu scopul de a crea o conexiune între cele două modele de abordare a învățământului integrat, promovate de cele două școli, pentru a îmbunătăți educația incluzivă a elevilor cu CES din Serbia și România.

Programul a inclus luări de cuvânt pe tematica propusă, precum și  prezentarea rezultatelor și a produsului intelectual ale proiectului – ghidul - adresat cadrelor didactice din învățământul primar integrat.

Descrierea proiectului

Perioada de implementare: aprilie 2022 – februarie 2023

Echipa de proiect: 7 profesori psihopedagogi care au implementat proiectul și au elaborat ghidul

Scopul parteneriatului: elaborarea unui ghid  pentru profesori / învățători din învățământul de masă care lucrează cu elevi cu CES, integrați în învățământul de masă.

Etapele de implementare a proiectului:

1. Etapa de investigare a așteptărilor grupului țintă (profesori / învățători din învățământul de masă care lucrează cu elevi cu CES, integrați în învățământul de masă prin aplicarea chestionarului de nevoi unui număr de 200 de cadre didactice; analiza și interpretarea rezultatelor chestionarului; selectarea informațiilor relevante pentru stabilirea conținutului unui ghid  didactic auxiliar, care să vină în întâmpinarea nevoilor profesorilor din învățământul primar integrat din cele două țări partenere;

2. Etapa de elaborare a ghidului în limbile naționale (sârbă și română) și în limba engleză. Titlul ghidului: GHID PENTRU PROFESORII DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL INTEGRAT-NIVEL PRIMAR-Structurat pe 3 părți: Dizabilitatea auditivă, Dizabilitatea intelectuală, Dislexia. Disgrafia.

Prin elaborarea acestui instrument - auxiliar didactic a fost îndeplinit obiectivul principal, adică optimizarea modelului incluziv al învățământului primar, sprijinind pe de o parte, dezvoltarea competențelor cadrelor didactice din școlile de masă, iar pe de altă parte creșterea calității educației integrate. Selectarea conținutului s-a realizat pornind de la informațiile obținute în cadrul cercetării efectuate în prima etapă de implementare a proiectului. Pornind de la datele furnizate de profesorii din învățământul primar, echipele de proiect au stabilit de comun acord, structura și conținutul ghidului. Nu în ultimul rând, ghidul a valorificat experiența didactică și expertiza profesorilor psihopedagogi de la cele două unități de învățământ.

3. Tipărirea ghidului în 3 limbi: română, sârbă și engleză.

4. Prezentarea rezultatelor investigației și a ghidului în cadrul evenimentelor de multiplicare organizate de fiecare partener.

Conferinţa Națională ,,ÎMPREUNĂ PENTRU INTEGRARE”, eveniment de multiplicare desfășurat în data de 3 martie 2023.

REZULTATE

• Creșterea gradului de conștientizare a cadrelor didactice cu privire la nevoile și specificul elevilor cu dizabilități

• Crearea ghidului pentru profesori din învățământul primar

• Îmbunătățirea competențelor profesionale ale cadrelor didactice pentru lucrul direct cu elevii cu dizabilități.

• Implementarea unui demers metodologic adecvat în lucrul cu elevii cu dizabilități din școlile obișnuite

• Susținerea șanselor egale prin asigurarea unor condiții adaptate pentru elevii cu dizabilități integrați

Comenteaza