Şi rector şi preşedinte al Academiei Române? Ce spune Ioan Aurel Pop despre şefia celei mai mari universităţi din România

Şi rector şi preşedinte al Academiei Române? Ce spune Ioan Aurel Pop despre şefia celei mai mari universităţi din România

Actualul rector al UBB Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, a fost ales recent preşedinte al Academiei Române.

Întrebat, sâmbătă, de presă, la Cluj-Napoca, la Târgul de carte ”Gaudeamus”, dacă va renunţa la funcţia de rector al Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) după validarea în funcţia de preşedinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop a spus că nu va putea exercita ambele funcţii, iar în condiţiile în care i se va cere să rămână rector, îşi va delega puterea şi va rămâne, oficial, până la alegerile programate peste un an şi ceva.

”Încă nu s-a decis formula legată de acest subiect, Senatul UBB este suveran şi se va întruni marţi. Ştiu că nu a acceptat demisia mea, eu am vrut să îmi ofer demisia, iar Senatul a zis , pentru că trebuie să vadă care este binele universităţii. Nu există incompatibilitate între cele două funcţii, nu fac parte din acelaşi minister, sunt lucruri distincte. Evident că nu le pot face pe amândouă şi chiar dacă mi se va cere să rămân, voi delega puterea şi voi rămâne, oficial, rector, până la alegerile programate peste un an şi ceva. Eu mă supun Senatului UBB”, a spus Pop.

Potrivit acestuia, reprezentanţii Senatului UBB nu ar accepta demisia sa din funcţia de rector pentru că doresc continuitate, cel puţin formal, prin numele său, pentru că ştiu că nu va putea face acelaşi lucru şi la Bucureşti şi la Cluj.

”Echipa de prorectori este extraordinară şi mi-au cerut să rămân şi prorectorii maghiari şi germani. Dacă Senatul găseşte o altă soluţie, mie mi-ar fi mai uşor să fiu preşedintele Academiei în această fază. Juridic voi putea acoperi ambele funcţii, dar practic va prevala cea de preşedinte al Academiei Române, iar aici la UBB se vor găsi formule de delegare a puterii, de prorector care să aibă drept de semnătură, interimat”, a spus Pop.

 

Comenteaza