GREVĂ de avertisment în învăţământ: "Cum arată astăzi ŞCOALA, aşa va arăta mâine ŢARA"

GREVĂ de avertisment în învăţământ: "Cum arată astăzi ŞCOALA, aşa va arăta mâine ŢARA"
| Foto: oradesibiu.ro

Profesorii sunt miercuri, 19 ianuarie în grevă. Aceştia au anunțat că nu vor preda, din cauză că ar avea salarii mici și că nu le-ar fi plătite orele suplimentare.

Protestul va dura două ore, între 11.00 și 13.00. În acest interval, cadrele didactice care participă la acțiunea de protest doar vor supraveghea elevii. Decizia încetării temporare a lucrului a fost luată de FSLI şi de FSE "Spiru Haret" după referendumul intern desfăşurat de cele două organizaţii în perioada 17 decembrie 2021 - 14 ianuarie 2022.

Sindicatele din învăţământul preuniversitar cer:
- acordarea de la începutul anului curent a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic);
- alocarea procentului de 6% din PIB pentru finanţarea educaţiei;
- adoptarea unei măsuri legislative reparatorii prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017.
- acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
- plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic peste timpul normal de muncă;
- suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune. 

"Astăzi este o zi importantă pentru noi. Ziua adevărului! Ziua în care vom afla ce valoare are semnătura pusă pe un referendum și cât de reale sunt nemulțumirile noastre. Este totodată o zi a curajului și a solidarității. Putem arăta că avem și noi aceste calități pe care le cerem copiilor și elevilor noștri.

Poate că unii nu vor participa la grevă, poate pentru alții va fi un prilej de a râde pe seama celor care își asumă această acțiune, mergând pe principiul că, dacă se câștigă ceva vor primi toți iar, dacă nu se câștigă, au avut dreptate să nu participe. Este posibil să reușim în demersul nostru sau nu. Este însă o certitudine că dacă am fi solidari, dacă am fi mai puțin predispuși să facem bășcălie pe seama celor care încearcă să schimbe lucrurile în bine, am avea mai multe șanse.

Unii blamează sindicatul și liderii pentru că este cel mai ușor să lovești în colegii tăi care te reprezintă și îți apără interesele decât în decidenții care sunt cauza nemulțumirilor noastre. Astăzi, vreau însă să vă auziți voi. Voi care aveți curajul să vă ridicați împotriva celor care, prin deciziile luate, ne desconsideră ca și categorie socio-profesională.

Vreau ca vocea voastră să se audă mai presus de râsetele unora și de acuzațiile altora. Avem șansa să arătăm că nemulțumirile nu sunt doar ale liderilor, ci ale noastre și că, într-adevăr, suntem un adevărat model pentru societate. Astăzi, fiecare dintre noi poate și trebuie să fie un lider care poate uni elevi, părinți și nu numai. Astăzi este ziua noastră, ziua în care arătăm că sindicatul suntem noi TOȚI", le-a transmis greviştilor Marius Ovidiu Nistor, președintele Federaţiei Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, pe pagina de Facebook a instituţiei.

Comenteaza