Elevii din Cluj, şcoliţi de profesori de nota 5. Cum s-a ajuns aici VIDEO

Elevii din Cluj, şcoliţi de profesori de nota 5. Cum s-a ajuns aici VIDEO
Avem pretenţii de la copii să ia 9 sau 10 la testele naţionale şi bacalaureat, dar nu ţinem cont că ei vor fi şcoliţi de profesori de nota 5. Zeci de candidaţi pentru un post de profesor sau învăţător şi-au văzut astăzi visul cu ochii, după ce, în urma contestaţiilor depuse, au obţinut cel puţin nota 5 la examenul de titularizare şi vor putea primi un post de suplinitor.

Mai puţin de jumătate dintre cei care au contestat notele la titularizare au obţinut puncte în plus. Aşa se face că nici procentul de promovabilitate la nivelul judeţului nu a crescut semnificativ.

"Avem o creştere de aproape un procent la acest examen, am ajuns la 88:72%. Am avut cinci candidaţi cărora le-a crescut media peste 5 şi 16 care au reuşit să obţină note peste 7", explică inspectorul şcolar general adjunct Mariana Pop.

Peste 200 de profesori din judetul Cluj au obtinut la examenul de titularizare note între 5 si 6. Asta inseamnă că din toamnă vor intra la catedră. După soluţionarea contestaţiilor, alţi 5 profesori de nota 5 au pus mâna pe posturi de suplinitori.

De cealaltă parte a baricadei se situează dascălii care au luat nota 10 la examenul de titularizare. Rareş Damian are 38 de ani, este profesor de logică şi filosofie şi unul dintre cei 11 candidaţi clujeni care au avut lucrări perfecte. Iniţial, a renunţat la învăţământ, apoi s-a întors pentru că, spune el, îi place să îi înveţe pe alţii. Asta chiar dacă are un salariu de o mie de lei. Este conştient de lipsurile sistemului educaţional şi nu este de acord ca profesorii cu nota 5 să intre la catedră şi să predea elevilor.

"Cred că aici intervine o dificultate în sistem", explică el. "Sistemul nu ar trebui să permită unor asemenea dascăli să predea, mai ales că se şi invocă ideea că orele sunt din ce in ce mai puţine, posturile din ce în ce mai puţine, prin urmare, trierea dascălilor ar trrebui să fie mai bună, mai obiectivă".

Atât profesorii care au obţinut note peste 7, cât şi cei cu note de 5 vor afla peste o săptămână unde vor primi posturi.


Reporter: Ancuţa Stăvar
Imagine: Florin Dan

 

Comenteaza