Elevi din Cluj, condamnați pentru bullying. Totul a început după ce și-au legat un coleg de scaun

Elevi din Cluj, condamnați pentru bullying. Totul a început după ce și-au legat un coleg de scaun

Doi elevi de la o școală din Cluj au fost condamnați pentru privare de libertate după ce și-au umilit un coleg de școală.

Incidentul au avut loc în ianuarie 2020, la un liceu din Huedin, când elevii se aflau în clasa a 9-a. Cei doi ar fi dus un coleg cu forța într-o clasă, unde l-ar fi legat de scaunul de la catedră și au fi început să-l machieze, sub privirile amuzate ale altor elevi.

"Spectacolul" s-ar fi oprit abia când în clasă a intrat dirigintele. Acesta l-ar fi anunţat şi pe director, care ar fi anunțat poliția. 

Cazul a ajuns în fața instanței, iar agresorii s-au ales cu dosar penal. Cei doi au fost condamnați de judecători la asistarea zilnică pe o durată de cinci luni, respectiv trei luni.

Comenteaza