Directorii de școli și-au preluat mandatul. "Mă bucur să văd că sunt și cadre didactice care nu au mai ocupat funcții de conducere"

Directorii de școli și-au preluat mandatul. "Mă bucur să văd că sunt și cadre didactice care nu au mai ocupat funcții de conducere"

Directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au promovat concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante și-au preluat, luni, mandatele pentru o perioadă de 4 ani.

Cei 191 directori și 64 directori adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au promovat concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director/ director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, din județul Cluj, concurs desfășurat în perioada septembrie-decembrie 2021, și-au preluat mandatele pentru următorii patru ani.

Directorii și directorii adjuncți au semnat un contract de management educațional cu inspectorul școlar general, iar directorii și un contract de management administrativ-financiar cu primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află unitatea de învăţământ preuniversitar, respectiv cu preşedintele consiliului judeţean, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar special.

Sunt 23 de posturi de directori și 15 de directori adjuncți care au rămas neocupate prin concurs, pe acestea fiind numite cadre didactice, potrivit legislației în vigoare, prin detașare în interesul învățământului, până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, respectiv 31 august 2022.

„Îi felicit pe directorii care au participat la concurs și care au promovat în procent foarte mare. În foarte mare măsură nu sunt schimbări, stabilitatea la nivelul managementului fiind un indicator important al reușitei școlare în județul Cluj, dar mă bucur să văd că sunt și cadre didactice care nu au mai ocupat funcții de conducere și care și-au dorit să își asume acest rol.

Directorul este reprezentantul legal al unităţii de învăţământ şi realizează conducerea executivă a acesteia, organizând și monitorizând întreaga activitate educaţională, răspunzând de aplicarea legislaţiei în vigoare, la nivelul unităţii de învăţământ, de elaborarea bugetului și încadrarea în bugetul aprobat, de atragerea de resurse extrabugetare, de angajarea personalului din unitate, prin încheierea contractului individual de muncă, coordonează activitatea de elaborare a ofertei educaţionale a unităţii de învăţământ, a regulamentelor, a tuturor documentelor de prognoză și diagnoză a calității procesului educațional. Având un mandat de 4 ani, sunt convinsă că vor fi mult mai motivați să implementeze proiecte și strategii educaționale pe termen lung, care să contribuie la dezvoltarea instituțiilor pe care le conduc.

Le doresc tuturor mult succes, să fie acei factori de echilibru, care să coaguleze echipe în jurul lor și să aibă disponibilitate de comunicare cu toți partenerii educaționali” a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Comenteaza