Dezastru pe şantierul unei şcoli de cartier: „Clădirile sunt distruse”. Nu se mai lucrează de şase săptămâni

Dezastru pe şantierul unei şcoli de cartier: „Clădirile sunt distruse”. Nu se mai lucrează de şase săptămâni
Deşi li s-a promis că, până în toamnă, două corpuri de clădire vor fi pregătite pentru a-şi primi elevii, lucrările de la Şcoala Agârbiceanu sunt finalizate în proporţie de doar 10%. Ba mai mult decât atât, de circa o lună şi jumătate, şantierul a fost abandonat.

Reabilitarea şcolii gimnaziale Ion Agârbiceanu face parte dintr-un amplu proiect de modernizare a infrastructurii educaţionale şi de creştere a capacităţii de şcolarizare, pe bani europeni, alături de alte două instituţii de învăţământ din oraş: Liceul Teoretic Mihai Eminescu şi Liceul Teoretic Avram Iancu. Deşi li s-a promis că o parte din lucrări se vor finaliza în toamna lui 2015, constructorii nu s-au ţinut de cuvânt.

În plus, de şase săptămâni pe şantier nu s-a mai lucrat deloc. La fel ca în cazul Liceului Eminescu, imobilele au fost decopertate încă din vară, acestea aflându-se, în momentul de faţă, într-un avansat stadiu de degradare. Conducerea instituţiei mărturiseşte că problemele cele mai mari apar atunci ând plouă, din cauza inundaţiilor care au dat bătăi de cap în ultima perioadă.

"Sunt şase săptămâni de când nu se lucrează absolut deloc. Lucrările au o întârziere foarte foarte mare, până la 28 septembrie trebuia predat un corp de clădire, în octombrie altul. Deci nu văd cum se vor finaliza lucrările nici măcar la termenul prelungit. Două clădiri au fost decopertate fără să fie protejate; clădirile sunt distruse. Cu eforturi foarte mari, abia reuşim pe timpul ploii să oprim pătrunderea apei în corpurile de clădire B şi D, unde se desfăşoară activităţile cu elevii", a precizat Flavia Iacoviţă, directorul instituţiei de învăţământ.

Până la începutul lunii noiembrie, lucrările se desfăşurau lent. Deşi altele au fost promisiunile, timp de câteva luni bune pe şantier au lucrat între 2 şi 13 muncitori, asta în zilele cele mai bune, după cum mărturiseşte directorul instituţiei. Ţiglele şi molozul au fost abandonate în curtea instituţiei, iar una din clădiri a fost acoperită cu un nailon subţire.

Termenul de finalizare a lucrărilor este sfârşitul lunii aprilie. În spatele lucrărilor de la Şcoala Ion Agârbiceanu se află asocierea Coldea Construcţii - Grup Energoinstal - Dava Invest. Coldea Construcții, o firmă cu sediul în Cluj-Napoca, este controlată de Gabriel Mihai Coldea şi de Vasile Pop. Dava Invest a fost înfiinţată în 2008, la doi ani după Construdava (firmă controlată de omul de afaceri Ioan Bene), cele două firme având sediul la aceeşi adresă, în Sighetu Marmaţiei.

"În mod normal, în zilele de joi, constructorul îşi desfăşoară şedinţa tehnică la mine în birou, dar mie nu îmi este permis să asist la discuţii. În calitate de director, îmi părăsesc biroul şi ei ţin şedinţa la mine. Mie, ca director, precum şi Consiliului de Administraţie al şcolii nu ni s-a pus la dispoziţie niciun grafic al lucrărilor; nu ştim prea multe detalii despre relaţiile contractuale.

De două ori am reuşit cu părinţii să intrăm <<abuziv>> peste ei, dar ne-au permis să asistăm numai la ce dânşii au dorit, după care ne-au spus că nu mai au nevoie de noi, în condiţiile în care decizia de administrare a patrimoniului, ce este dată tuturor directorilor de şcoli care funcţionăm în spaţiile publice, avem o decizie de administrare a patrimoniului care nu mi-a fost modificată", a precizat Iacoviţă.

Copiii învaţă în continuare în incinta instituţiei de învăţământ, după un orar special de funcţionare, prelungit până după-amiaza. Cei din ciclul primar încep orele la 08:00, iar cei din gimnaziu de la 07:00 şi învaţă în două ture. Atât părinţii, cât şi dascălii se arată profund nemulţumiţi de modul în care decurg lucrările care ar fi trebuit să le asigure o şcoală modernă.

"Este un program hai-hui. Vă închipuiţi că, funcţionând în două ture, orarul nu poate fi pus astfel încât orele să curgă. Există o totală nemulţumire, dar majoritatea colegilor mei încearcă să îşi ţină orele la fel ca până acum", a menţionat directorul instituţiei.

Lucrările de la Agârbiceanu presupun etajarea a două corpuri de clădire, precum şi realizarea a două extinderi la corpurile de clădire existente. Proiectul a prevăzut şi construirea unei săli multifuncţionale de festivităţi şi conferinţe, alături de 20 de noi săli de clasă şi cabinete sau laboratoare.

Comenteaza