Concurență mică pe posturile de director și director adjunct în școlile din Cluj

Concurență mică pe posturile de director și director adjunct în școlile din Cluj

Vineri are loc proba scrisă a concursului pentru ocuparea celor 293 de funcții vacante de director și director adjunct din școlile clujene.

Proba se va desfășura vineri, 15 octombrie 2021, la centrul de concurs de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Cluj-Napoca.

Pentru ocuparea celor 293 de funcții vacante de director și director adjunct, din care 214 sunt de director și 79 de director adjunct, s-au înscris doar 315 cadre didactice, iar ca urmare a desfășurării etapei de evaluare a dosarelor de înscriere, au fost validate 313 pentru a participa la concurs.

Cum se va desfășura proba

În vederea susținerii probei scrise accesul candidaților în sălile de concurs monitorizate audio-video este permis în intervalul orar 9:00-9:30.

Proba scrisă se desfășoară începând cu ora 10:00 și are o durată de maximum 120 de minute. În structura probei scrise, circa 60% dintre itemi vor viza capacitățile cognitive și de leadership, circa 20% competențele de management, iar restul itemilor vizează reglementările legale din bibliografia de concurs.

Ulterior finalizării testului standardizat din cadrul probei scrise, candidații rămân în sala în care au susținut proba scrisă, în vederea participării la etapa de evaluare a lucrărilor scrise.

Candidații care au obținut minimum nota 7 ( șapte) la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct vor susține proba de interviu în perioada 15 noiembrie - 8 decembrie 2021, conform unui grafic stabilit de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Afișarea listei cu rezultatele candidaților, ca urmare a desfășurării probei scrise, precum și a rezultatelor din cadrul probei de interviu, respectiv a rezultatelor finale se va realiza prin anonimizarea datelor cu caracter personal, în baza codului unic comunicat fiecărui candidat.

Sesiune specială pentru candidații cu coronavirus, carantinați sau izolați

Pentru candidații cu COVID-19, Ministerul Educației va organiza joi, 28 octombrie 2021, o sesiune specială a probei scrise.

Vor avea acces doar candidații care transmit comisiei județene până joi, 14 octombrie 2021, ora 16:30, o solicitare însoțită de raportul medical/decizia de carantinare, eliberate de DSP, prin care aceștia sunt plasați în izolare/carantină ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2 sau al contactului direct cu o persoană infectată.

IȘJ Cluj transmite că, în cazul în care documentul de mai sus nu poate fi eliberat până la data și ora precizate, acesta va fi transmis în intervalul 15-25 octombrie 2021, prezentarea sa constituind condiție obligatorie de participare la sesiunea specială.

Marinela Marc: ”Creșterea calității actului educațional într-o unitate de învățământ depinde, în mare măsură de managementul organizației școlare”

”Creșterea calității actului educațional într-o unitate de învățământ depinde, în mare măsură de managementul organizației școlare. Directorii unităților de învățământ trebuie să-și asume o serie de roluri, de la definirea obiectivelor unității de învățământ, monitorizarea întregului proces educațional, elaborarea și gestionarea bugetului, a ofertei educaționale, până la colaborarea cu cadrele didactice, elevii, părinții, autoritățile locale și ceilalți parteneri educaționali, în vederea îmbunătățirii procesului de învățare al elevilor. Pentru aceasta, este necesar ca persoanele care ocupă aceste funcții să facă dovada diverselor competențe de comunicare, capacitate decizională, transfer analogic, să dețină cunoștințe de management și legislație.

Am încredere că, în această perioadă foarte încărcată, colegii mei, cadre didactice care s-au înscris la concurs vor gestiona cu calm și echilibru probele concursului, astfel încât, unitățile de învățământ din județul Cluj să aibă, pentru următorii patru ani, acei manageri dedicați și performanți, care să continue modelul de succes al învățământului preuniversitar clujean” a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Comenteaza