Bursă de top în Japonia pentru studenții UTCN: O șansă unică de studiu și training în companii japoneze
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Dec 2025, 11:22
- Educaţie
- Ascultă știrea
UTCN anunță lansarea programului internațional „Vulcanus in Japan” pentru anul universitar 2026–2027, o oportunitate unică de studiu și experiență profesională în Japonia pentru studenții, masteranzii și doctoranzii universității.
Programul se desfășoară pe durata a 8 luni, din august 2026 până în martie 2027, fiind organizat prin intermediul EU-Japan Centre for Industrial Cooperation, cu sprijinul Comisiei Europene și al Ministerului Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia.
Pot aplica pentru bursă studenți la specializări tehnice, inginerești, științe exacte sau tehnologii avansate; Studenți aflați în anul 4+, masteranzi sau doctoranzi (până în ultimul an); Studenți care pot întrerupe temporar studiile pentru a participa.
Bursa include - seminar despre Japonia, curs intensiv de limbă japoneză (2 luni) și training profesional de 6 luni într-o companie japoneză de top.
Criterii de selecție:
- Mediile obținute
- Recomandări academice
- Nivelul de cunoaștere a limbii engleze
- Motivația personală
- Capacitatea de adaptare la cultura japoneză
Studenții selectați vor beneficia de o sumă de până la 9.200 EUR (echivalentul în Yeni) pentru cheltuieli de transport, asigurare și întreținere, iar cazarea este gratuită pe toată durata programului.
Cum aplici?
Contactează Oficiul de Relații Internaționale al UTCN până în data de 15 ianuarie 2026, ora 15:00 și trimite un e-mail la Antonio.Colceriu@staff.utcluj.ro pentru mai multe informații și formularele de înscriere.











