Bolojan, despre tăierea burselor sociale în vacanța de vară: „Nu este o alocație, e o formă de a-i susține pe cei care au probleme sociale să meargă la școală. Vom lua decizia corectă”

Bolojan, despre tăierea burselor sociale în vacanța de vară: „Nu este o alocație, e o formă de a-i susține pe cei care au probleme sociale să meargă la școală. Vom lua decizia corectă”

Premierul interimar Ilie Bolojan spune că Guvernul nu a luat încă o decizie finală privind plata burselor sociale în vacanța de vară.

Întrebat la B1 TV despre propunerea Ministerului Educației de a tăia bursele sociale pe timpul vacanței, Ilie Bolojan a spus că a discutat deja cu ministrul Mihai Dimian pe acest subiect și că „logica ministerului” a fost că bursele sociale sunt o „formă de a-i susține pe cei care au probleme sociale să meargă la școală”, nu o alocație .

„Logica ministerului a fost ca bursa să se aloce pe perioada lunilor de școală și nu în vacanța de vară, pentru că nu este o alocație așa cum sunt celelalte alocații de care beneficiază copiii lună de lună, ci este o formă de a-i susține pe cei care au probleme sociale să meargă la școală, să susțină procesul de învățământ, să semnalizeze acest lucru”, a explicat Ilie Bolojan, la B1 TV.

El a spus însă că decizia nu este una definitivă și că propunerea urmează să fie analizată în perioada de consultare publică.

„Dar am discutat cu domnul ministru, o să analizăm ambele propuneri, atât ordinele, cât și proiecte de hotărâre de guvern, în așa fel încât să clarificăm aceste aspecte și în momentul în care se împlinește perioada de consultare care durează 10 zile, să luăm decizia corectă”, a declarat premierul.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .