Boc: "Elevii sunt deja tehnologizați, în timp ce școlile atât prin dotare cât și prin predare sunt puțin rămase în urmă''
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Aug 2023, 11:20
- Educaţie
- Ascultă știrea
Primarul Emil Boc a spus, la ZIUA LIVE, că autoritățile centrale și locale trebuie să investească în formarea profesorilor, în contextul actual al tenologizării.
"Procesul de modernizare educațională trebuie să meargă mână în mână, elevii sunt deja tehnologizați, în timp ce școlile atât prin dotare cât și prin predare sunt puțin rămase în urmă. Lumea s-a schimbat. Tipul nou de abilitate nu mai este bazat pe memorare și reproducere. Important este ce faci cu informația pe care o primești, cum o verifici, cum o folosești, cum să o interpretezi, asta e gândirea critică. Trebuie să avem grijă de pregătirea profesorilor, să venim cu programe, cu facilități financiare pentru formarea lor. Noi la Cluj avem aceste vouchere pentru tehnologizare și funcționează. Trebuie să învățăm abilitățile soft, cooperarea, toleranța, etc. Trebuie să ducem procesul de învățare până la capăt incluzând formarea profesorilor", a declarat Emil Boc.


